Benzar, aproape de o revenire la Viitorul
FC Viitorul este aproape de o nouă repatriere de marcă. Presa din Italia anunță că Romario Benzar, jucătorul celor de la Lecce, a fost împrumutat la clubul patronat de Gheorghe Hagi. Fundașul este un produs al Academiei de fotbal de la Ovidiu, unde a evoluat până în 2017, când a fost transferat la FCSB.
Aventura lui Romario Benzar în Italia este aproape de a se încheia după doar un sezon. Presa din Peninsulă a scris la începutul acestei săptămâni că fundașul dreapta nu intră în planurile lui Lecce pentru noua ediție de campionat, astfel că el a fost împrumutat, cu posibilitate de cumpărare, la FC Viitorul.
Confirmarea vine chiar din partea clubului italian, care l-a cumpărat pe român în vara anului trecut, de la FCSB, pentru două milioane de euro și care a adăugat că jucătorul efectuează deja vizita medicală la Viitorul. Pentru jucătorul de 28 de ani va fi al doilea împrumut consecutiv.
În prima parte a sezonului trecut, Benzar a strâns doar patru meciuri la Lecce, iar în iarnă a fost cedat temporar la Perugia, în Serie B, unde a acumulat tot patru jocuri. Produs al Academiei Hagi, Benzar a jucat la FC Viitorul în perioada 2010-2017, fiind pentru o perioadă căpitan și reușind să câștige titlul de campion în ultimul sezon petrecut la Constanța.
În următoarele două stagiuni, fundașul a jucat pentru FCSB, club care l-a transferat pentru 700.000 de euro. În palmaresul său, Benzar a strâns și 19 meciuri la naționala României, ultima oară el evoluând ca titular în meciul cu Spania, din septembrie 2019. 1 milion de euro este cota de piață a lui Benzar, potrivit transfermarkt.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

