Halep, pe lista participanților la US Open
După aproape un an de așteptare și incertitudini, Simona Halep are în sfârșit parte de motive de optimism. Constănțeanca, fostă lider mondial în clasamentul WTA, a fost inclusă de organizatorii de la US Open pe lista preliminară a turneului de mare șlem de pe pământ american. Halep, care e suspendată provizoriu, se află pentru prima dată în această ipostază în 2023.
Acest lucru nu înseamnă însă ca ea va și participa la întrecere, mai ales că în dreptul ei se face mențiunea că este suspendată provizoriu pentru dopaj. Ajunsă pe locul 55 în clasamentul mondial, constănțeanca a fost audiată recent în cazul de dopaj în care este implicată, iar verdictul trebuie să vină în scurt timp.
Prin includerea Simonei Halep pe lista preliminară, organizatorii US Open așteaptă probabil să vadă dacă, în urma verdictului, jucătoarea va putea juca la turneul care e programat în perioada 28 august - 10 septembrie. Ea nu a mai disputat un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă încă din primul tur tot la US Open.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

