„Marinarii” nu pot uita eliminarea din Liga Campionilor
Eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor, dar mai ales prestația din returul de la Tiraspol, i-au marcat profund pentru jucătorii Farului.
Căpitanul Larie spune că singura modalitate de a face uitată eliminarea este un parcurs cât mai lung în Conference League. De partea cealaltă, Hagi n-are timp de lamentări și se așteaptă ca elevii săi să uite cât mai curând partida cu Sheriff.
„Cred ca va mai dura până vom depăși acest moment. Probabil dacă vom ajunge departe în grupele Conference League, poate atunci vom uita acest eșec”, a declarat Ionuț Larie, Farul Constanța.
„Nu, nu trebuie să treacă niciun timp. Trebuie să se regleze imediat. Nu poate să treacă. Lucrurile trebuie reglate imediat: tonusul și spiritul care trebuie să existe, ambiția trebuie să fie, să o arate echipa. Noi nu am arătat deloc, nu am accesat principiile noastre, nu am fost noi. Cea mai proastă variantă care putea să existe și sunt foarte dezamăgit de lucrul acesta, dar nu am ce să fac. Mergem înainte și trebuie să ne revenim cât mai repede pentru că sunt meciuri, meciuri, vin altele care sunt importante și fiecare meci e important și trebuie să-l abordăm așa cum am făcut-o anul trecut, cu mentalitatea de a câștiga”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Marinarii joacă sâmbătă seară în Superligă, contra lui FC Voluntari, iar joi, 27 iulie, vor primi la Ovidiu vizita armenilor de la Urartu, într-o partidă ce contează pentru prima mansă a turului doi preliminar din Conference League.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

