Hagi și-a asumat vina
La conferința de presă de la finalul partidei cu Urartu, Hagi a explicat și faza golului doi primit de elevii săi. Managerul tehnic al Farului și-a asumat pe deplin greșeala, adăugând că nimeni nu este perfect. Din fericire, rezultatul a fost unul favorabil de această dată, însă suporterii „marinarilor” speră ca acel gol să nu influențeze soarta calificării.
„E vina mea și a lui. Amândoi avem vină: el că a luat gol și eu că am zis să nu facă zid. Mie îmi place că am marcat mai mult ca ei, deci ne revenim la cum am fost anul trecut unde marcam goluri. E bine că în campionat am marcat patru, acum marcăm trei, deci lucrul ăsta e bun. Cum am spus, defensiv trebuie să ne punem la punct mai bine. Adică jucătorul să se apere mai bine și echipa pentru că, cred eu, că greșim, facem anumite greșeli foarte mari. Blocul funcțional defensiv nu e scurt, nu e compact, unul se duc în față, fac presiune, ceilalți se duc în spate, pleacă cu atacanții în spate, se creează un spațiu mare în spatele mijlocașilor și atacanților și atunci e clar că adversarul.. cum ne-a dat Voluntariul gol, cum ne-au dat și ei astăzi gol, deci niște greșeli mari. Dar, unii jucători au șapte antrenamente cu noi și joacă 90 de minute. Venim de pe drumuri, unul, altul.. încercăm să o facem”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

