Încă o partidă amânată pentru HC Dobrogea Sud
Decizie de ultim moment luată de Federația Română de Handbal. Partida pe care HC Dobrogea Sud ar fi trebuit să o dispute mâine în cadrul etapei a zecea din Liga Zimbrilor a fost amânată după ce în lotul celor de la CSM Făgăraș a fost depistat un focar de Covid-19.
Chiar înainte de a porni la drum spre Sfântu Gheorghe, acolo unde urmau să se desfășoare partidele din etapa a zecea a campionatului, oficialii de la HC Dobrogea Sud au fost anunțati că partida cu formația din Făgăraș nu se va mai disputa.
Motivul îl reprezintă depistarea unui caz de infectare cu Covid-19 în lotul adversarilor, fără a se ști deocamdată dacă este vorba de vreun jucător sau reprezentat de la CSM Făgăraș. Totodată, conducătorii de la HC Dobrogea Sud au transmis că așteaptă o decizie a Federației Române de Handbal în acest sens.
Anterior acestei confruntări, constănțenii au mai trecut printr-o situație asemănătoare chiar înaintea meciului cu CSM Focșani, echipă care a și fost de altfel exclusă din campionat din cauza numărului mare de infectări.
Înaintea partidei cu CSM Făgăraș, HC Dobrogea Sud se afla pe poziția a doua a clasamentului, cu 21 de puncte după 8 partide disputate. De partea cealaltă, făgărășenii se află pe poziția a noua, cu doar 12 puncte după 9 meciuri jucate.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

