Farul Constanța, în vizită la Școala Gimnazială Nr. 6 „Nicolae Titulescu” din Constanța
Farul Constanța a mers în vizită și la Școala Gimnazială Nr. 6 „Nicolae Titulescu”. De la echipa feminină a fost prezentă Laura Rus, iar de la Academia Hagi a venit Costin Gheorghe, căpitanul echipei naționale Under-16 a României. De la echipa mare, Enes Sali și Adrian Mazilu au fost primiți cu entuziasm de elevi. Toți au stat cu aceștia de vorbă, au făcut fotografii și au dat autografe.
De asemenea, Farul a mai oferit un tricou semnat de jucători și de managerul tehnic Gheorghe Hagi. Acțiunea face parte din proiectul „Învățăm să fim campioni. Școala, primul pas spre performanță”.
„Este o experiență pe care orice sportiv și-ar dori-o. Este minunat să mă aflu printre copii aici. O să le vorbesc despre fotbal, importanța fotbalului și a sportului. Este sănătate. Emoțiile pe care ni le dăruiesc acești copiii, cât și fanii sunt de nedescris”, a declarat Laura Rus, jucătoare Farul Constanța.
„Este un sentiment foarte plăcut pentru că facem copiii fericiți și ne bucură acest lucru pentru că știm că sunt alături de noi tot timpul”, a declarat Adrian Mazilu, jucător Farul Constanța.
„Foarte mulți iubesc acest club, iubesc în primul rând sportul și le mulțumim că sunt alături de noi și că ne susțin”, a declarat Alexandru Mățel, team manager Farul Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

