S-a tras cortina peste 4V Rally Raid Constanța România
Dobrogea și județul Constanța și-au confirmat din plin renumele de Dakarul României la ultima competiție dedicată sporturilor cu motor organizată în acest an. 4V Rally Raid a adunat la startul ei cei mai buni piloți de la clasa moto, dar și de la auto sau ssv, care s-au întrecut în cursa pentru podiumul competiției. Marele câștigător a fost Ionuț Florea, unul dintre cei mai valoroși rideri ai României, cu o vastă experiență internațională.
Timp de două zile, peste o sută de participanți au căutat să dea ce au mai bun în ei pe traseu și în parcul tehnic amenajat la intrarea în stațiunea Mamaia, pentru a se impune în 4V Rally Raid Constanța România.
Așa cum se anunța încă de la început, întrecerea s-a bucurat și de o participare internațională, cu sportivi din mai multe țări europene. Dintre aceștia s-a remarcat Dmtriy Mazanov, care a concurat la clasa moto profi și care pare că s-a îndrăgostit de Dobrogea, fiind nelipsit de la competițiile de rally raid care s-au organizat în regiune în ultimii ani.
Împărțiți pe categorii de concurs, respectiv moto, auto, ssv și quad, dar și pe clase, adventure și profesioniști, aceștia s-au întrecut în prima zi a competiției în zona de nord est a județului. Din fericire, vremea a fost de partea lor pe toată durata concursului și au scăpat de ploaia care s-a abătut asupra Constanței în ziua de sâmbătă. Astfel, ei s-au putut bucura de soare, dar și de peisajul dobrogean din această vară târzie.
A doua zi de concurs le-a oferit participanților o veritabilă vreme dobrogeană, în care vântul în rafale a crescut gradul de dificultate al întrecerii, cel mai mult având de suferit concurenții de la clasa moto.
Pe durata celor patru zile ale evenimentului, constănțenii, turiștii aflați pe Litoral și împătimiții sporturilor cu motor, au putut vizita parcul auto ce a fost amenajat în parcarea hotelului Oxford, de la intrarea în stațiunea Mamaia. Cu această ocazie ei au putut vedea mașinile de concurs, motocicletele sau celebrele SSV-uri care fac senzație la fiecare întrecere de acest gen.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

