Deficit de medicamente pentru persoanele cu diabet, în farmaciile din Constanța
În farmaciile din Constanța de abia se găsește Siofor, un medicament esențial pentru bolnavii de diabet. Oamenii spun că sunt nevoiți să caute zilnic tratamentul și, de multe ori, să apeleze la prieteni. Criza ar fi cauzată de producătorul medicamentului, însă autoritățile ar fi primit asigurări că pe piața din țară vor intra cantități mai mari de Siofor.
Din farmaciile din Constanța de ceva vreme cu greu se găsește Siofor, un medicament esențial în tratamentul celor care suferă de diabet. Pacienții sunt nevoiți să caute din farmacie în farmacie, sau să apeleze la cunoștințe pentru a reuși să facă rost de pastile.
„Nici nu mai contează de unde pot să iau o folie, de pe la vecini, de la vreo farmacie, deci nu mai contează. Important este să-mi asigur acest tratament”, spune Carmen Bagas, pacientă.
În unele locuri, chiar se fac liste de așteptare. Iar farmciștii promit că, atunci când vor primi Siofor, îi vor anunța pe clienți.
„Pacienții vin număr mare, în fiecare zi întreabă despre acest medicament. Se găsește în farmacii limitate, acesta lipsește de la producător”, spune Elena Iorgoveanu, manager farmacie
Pentru bolnavii de diabet ar mai exista și alte variante. Sunt câteva medicamente ce ar putea înlocui Sioforul, la recomandarea medicului. Doar că nici celelalte substanțe nu prea se găsesc în farmacii. O recunosc specialiștii, iar pacienții o simt pe propria piele.
„În fiecare lună sunt nevoită să bat dn ușă în ușă, pe la farmacii, măcar să găsesc un înlocuitor al Sioforului. În ultima vreme am găsit acest înlocuitor al Sioforului, numit Glucophage dar și acesta se găsește foarte greu”, mai spune Carmen Bagas, pacientă.
Autoritățile naționale sau primit asigurări căpână la sfârşitul acestui an producătorul medicamentului Siofor va livra cantităţi mai mari către piaţa românească.
Eveniment
Social
Externe
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

