Coordonatorul Comitetului pentru vaccinarea antiCOVID: „Vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară”

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național de conducere a campaniei de vaccinare antiCOVID, afirmă că vaccinarea va fi gratuită și voluntară. Din cauza resurselor limitate ale producătorilor, vaccinarea se va face în trei etape. De asemenea, conform estimărilor, pentru a ajunge la sfârșitul pandemiei, este nevoie de un nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populație.
„Asta ne şi propunem şi sper să şi reuşim în final, să încercăm să lămurim, că, cumva, demontăm toate miturile care există la acest moment şi fiecare atunci când va opta sau nu pentru a se vaccina sau nu să ia această decizie în baza unui nivel cât se poate de mare de informare. Trebuie să precizez un aspect: vaccinarea va fi gratuită şi va fi voluntară, în niciun caz şi va fi condiţionată sau obligatorie şi din acest punct de vedere cred că fiecare trebui să aibă un nivel suficient de mare de date corecte şi din surse sigure şi credibile ca să decidă acest lucru”, a declarat Valeriu Gheorghiţă pentru Digi24
Valeriu Gheorghiţă precizează că vaccinarea se va face în trei etape, începând cu angajaţii din sistemul sanitar şi din cel al asistenţei sociale şi finalizând cu populaţia generală.
„Ne aflăm la finalizarea strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, ea va fi făcută publică la începutul săptămâni viitoare. (...) La început, capacitatea de producţie este depăşită nu poate să facă faţă aceste cereri fără precedent la nivel global, motiv pentru care s-a recomandat o prioritizare a anumitor categorii populaţionale. Vorbim în primul rând de lucrătorii din sistemul medical şi din domeniul social, adică acei lucrători din sănătate şi respectiv din centrele de rezidenţă, din căminele pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru persoanele vârstnice, iar în etapa a doua vom vorbi de accesul persoanelor din categoriile vulnerabile şi anume persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice la care se adaugă pe acelaşi nivel de importantă persoanele care deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului. Iar în cea de-a treia etapă vom vorbi de vaccinarea populaţiei generale”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă pentru sursa citată.
Sursă foto: eAsistent.ro
Eveniment
Social
Externe
Educație

Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
-Se-stabilizează-versantul-din-Portul-Constanța!-Investiția-este-de-peste-8-milioane-lei-(2)_1024x682.jpg)
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Taekwondo WT 2025
Restricții de circulație în Constanța, cu ocazia meciurilor internaționale de handbal masculin
Mai multe cartiere din Constanța vor rămâne fără apă la robinete. Furnizarea apei va fi sistată din seara aceasta
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

