Alexandru Rafila: În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finalul lunii septembrie

Medicul Alexandru Rafilla, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat la Antena 3 că, în scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie, precizând însă că lucrul acesta nu poate fi garantat de nimeni, pentru că pot apărea noi tulpini ale coronavirusului, scrie news.ro.
„Cred că scenariul cel mai optimist este spre sfârşitul lunii septembrie. Atunci am putea să revenim la normal. Lucrul acesta nu poate fi, evident, garantat de nimeni. N-avem cum să ştim dacă nu vor apărea tulpini modificate, emergente, care să producă îmbolnăviri la persoane care deja au fost vaccinate. Sigur că sper din tot sufletul ca acest scenariu să nu se întâmple, însă discutăm de un virus variabil din punct de vedere genetic”, a declarat Alexandru Rafila.
Medicul a afirmat că trebuie să putem vaccina 100.000 de oameni pe zi
„Lucrul acesta se vede deja în ţările care au vaccinat mulţi cetăţeni, precum Israel. Opinia mea este că putem avea o vară ceva mai liniştită, şi nu mă refer neapărat la numărul de doze administrate în prezent”, a explicat Rafila la Antena 3.
Alexandru Rafila a adăugat că este o ţintă care trebuie atinsă pentru a spera că se poate realiza într-o perioadă rezonabilă imunizarea a 70% din populaţie.
„Ce se va întâmpla peste două-trei luni depinde foarte mult de cum ne pregătim acum”, a subliniat el.
Sursă foto: Revista Galenus
Eveniment
Social
Externe
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

