dobroge.tv

Live

Testele rapide pentru depistarea COVID, căutate de constănțeni: medicii amintesc că sunt doar orientative și nu au o acuratețe de 100%

22 martie 2021
Publicitate

Pe bandă rulantă - așa se vând testele rapide pentru depistarea COVID.Acestea sunt mai simplu de realizat și de până la 10 ori mai ieftine. Chiar dacă, de cele mai multe ori, au o specificitate mare, medicii amintesc că aceste teste sunt doar orientative și nu înlocuiesc testele real time PCR.

Ne aflăm în plin val de Covid şi din ce în ce mai mulţi constănţeni preferă să se testeze acasă. Farmaciile comercializează, în prezent, teste rapide antigen care sunt mai ieftine decât cele Real Time PCR.

Am avut o perioadă destul de stresantă și inițial am pus pe baza nervilor. După care am început și eu să am dureri de cap destul de puternice, iar noaptea, puternică rău de tot. Și dimineață ne-am făcut amândoi un test rapid și asta a fost”, spune o pacientă COVID.

La farmacii, acestea se dau pe bandă rulantă. Stocurile sunt reînnoite zi de zi, din cauza numărului mare de cereri. Iar intrarea Constanței în zona roșie i-a făcut pe oameni și mai dornici să se testeze.

Reporter: Cam câte astfel de teste vindeți în decursul unei zile?

Elena Ciucu, manager farmacie: Aproximativ, de ordinul sutelor.

Reporter: Acum, în ultima perioadă, de când am intrat în scenariu roșu sau și înainte?

Elena Ciucu, manager farmacie: În ultima perioadă da, într-un număr mai mare.

Și la farmaciile de cartier este cererea mare. Și asta pentru că testele rapide pot fi folosite chiar și de cei fără competență medicală. În plus, rezultatul este gata în câteva minute.

Sunt mai dispuși majoritatea din cauza prețului mai mic față de cel PCR și mai ales că există și frica de spital momentan”, a declarat Ildiz Izet, manager farmacie.

Testele rapide sunt accesibile oricărui buzunar. Un astfel de test poate pleca de la 30 de lei și poate ajunge până la 100 de lei în funcție de compania care îl produce.

Medicii spun însă că testele rapide sunt doar orientative. Cele mai concludente sunt cele Real Time PCR, care se fac doar de personal calificat.

Sunt pacienți care doresc, chiar și eu la cabinet am făcut destule teste rapide. De cele mai multe ori au fost confirmate de PCR. Ca să fie raportați pentru DSP și în baza de date corona forms trebuie întotdeauna să aibă testul PCR. Nu se emit declarații de izolare și carantină doar în baza testelor rapide. Testul rapid este doar orientativ, ca să știm ce facem cu pacientul”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Există teste care se realizează prin prelevarea de probe de la nivelul cavităţii bucale şi nazale sau prin recoltarea de salivă. Cei care nu le găsesc în farmacie le pot comanda și de pe internet.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233