OMS: Varianta mai contagioasă Delta a Covid-19 este cea mai rapidă şi puternică de până acum şi îi va ataca pe cei mai vulnerabili

Varianta mai contagioasă Delta a Covid-19 este cea mai rapidă şi mai puternică de până acum a coronavirusului şi va ”ataca” persoanele cele mai vulnerabile, mai ales în locurile cu rate scăzute de vaccinare, au avertizat luni oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite CNBC, citat de news.ro.
Delta, identificată prima oară în India, are potenţialul ”să fie mai letală” deoarece este mai eficientă în privinţa modului în care se transmite între oameni şi în cele din urmă îi găseşte pe acei indivizi vulnerabili care se vor îmbolnăvi grav, vor avea nevoie de spitalizare şi ar putea muri”, a afirmat dr. Mike Ryan, director general al programulu ide urgenţe al OMS, într-o conferinţă de presă.
Ryan a spus că liderii mondiali şi oficialii din sectorul sănătăţii publice pot ajuta la protejarea persoanelor cele mai vulnerabile prin donarea şi distribuirea de vaccinuri pentru Covid-19.
OMS a declarat vineri că Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial. Luna trecută, agenţia a declarat Delta ”o variantă îngrijorătoare”.
O variantă poate fi etichetată drept ”îngrijorătoare” dacă s-a dovedit a fi mai contagioasă, mai mortală sau mai rezistentă la vaccinurile şi tratamentele actuale, potrivit organizaţiei de sănătate.
Delta înlocuieşte acum Alfa, varianta extrem de contagioasă care a străbătut Europa şi mai târziu SUA la începutul acestui an, a declarat dr. Paul Offit, directorul Centrului de educaţie pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, într-un interviu recent.
Studiile sugerează că Delta este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială care a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.
Delta s-a răspândit acum în 92 de ţări, a declarat luni Maria Van Kerkhove, director tehnic al OMS pentru Covid.
Eveniment
Social
Externe
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

