Ioana Mihăilă: Suntem în valul 4 al pandemiei. Sistemul sanitar se pregăteşte, dar arma cea mai sigură împotriva COVID-19 este vaccinul

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a vizitat, joi, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru a discuta despre capacitatea de tratare a pacienţilor cu coronavirus. ”Suntem în valul 4 al pandemiei, iar în spitale vin tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2”, afirmă ministrul, precizând că sistemul sanitar se pregăteşte, însă arma cea mai sigură împotriva COVID-19 este vaccinul.
„Suntem în valul 4 al pandemiei, iar în spitale vin tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Am fost astăzi la pentru a discuta cu managementul şi cu personalul medical despre capacitatea spitalului pentru tratarea pacienţilor COVID-19 şi despre pregătirea secţiilor”, a scris, joi, pe Facebook, Ioana Mihăilă.
Aceasta a precizat că Spitalul Universitar a intrat zilele astea în valul 4 cu 28 de paturi de ATI, 20 de paturi de terapia intermediară şi 250 de paturi pe secţii.
„Vaccinaţi-vă! Sistemul sanitar se pregăteşte pentru a patra oară, dar arma cea mai sigură împotriva COVID-19 este vaccinul”, a mai scris ministrul.
Sursă foto: news.ro
Eveniment
Social
Externe
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

