dobroge.tv

Live

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în Constanța

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în Constanța
15 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

În perioada august – octombrie, peste o mie de persoane din mediul rural beneficiază de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), de urină (pentru cancerul renal), ecografii mamare (și trimitere la mamografii unde există suspiciuni de cancer mamar), dermatoscopii (o metodă modernă și rapidă, neinvazivă, de examinare a pielii, utilă în diagnosticul a numeroase afecțiuni dermatologice), EKG, indice de masă corporală, teste instant de glicemie și colesterol, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar și boli cardiovasculare, teste de anticorpi COVID făcute de medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova.

Caravana este la a opta ediție și anul acesta ajunge în 12 localități din 6 județe: Constanța, Brăila, Tulcea, Teleorman, Călărași și Buzău. Având în vedere situația epidemiologică generată de coronavirus, testările se fac doar pe bază de programare. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat.

Calendarul este:

  • 18 septembrie – comuna Grădina
  • 19 septembrie – comuna Cuza Vodă
  • 25 septembrie – comuna Mircea Vodă
  • 26 septembrie – comuna Crucea

Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. Dată fiind pandemia, caravana noastră este cu atât mai utilă.” spune Cezar Irimia, președinte FABC.

O componentă foarte importantă a campaniei, pe lângă testări, o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, în spațiile de investigații vor exista pliante și afișe cu informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian și melanom (o formă de cancer de piele), dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.

Accesul în spațiul testărilor se va face numai în urma unui triaj. Toate persoanele prezente (medici, pacienți, organizatori) vor respecta măsurile de protecție: păstrarea distanței corespunzătoare, purtarea măștii și folosirea dezinfectantului pus la dispoziție de organizatori. În plus, atât și medicii, cât și organizatorii sunt fie vaccinați, fie testați COVID-19.

În cele șapte ediții precedente, caravana a ajuns în 35 de județe din țară, au fost testate peste 7000 de persoane din mediul rural cu implicarea a peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari și au fost diagnosticate 5 paciente cu cancer mamar.

România este în continuare una dintre ultimele două țări din Europa care nu au program național de screening pentru cancerul mamar. De aceea, organizatorii își doresc să tragă un semnal de alarmă în fața autorităților și să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă.

Caravana „Nu am făcut destul„ este organizată de FABC și APCR și este susținută Janssen, Pfizer, Roche, Servier, Merck, Synevo, Novartis, Bristol Myers Squibb, Sanofi, Farmaciile Alphega, AstraZeneca.

Parteneri medicali: Caravana cu medici, Medist Imaging&POC, Împreună pentru sănătatea rurală și ASMTMC și EXMED Alexandria.

Parteneri media: Digi FM, Avantaje, Click Sănătate, Radio Trinitas, Dobrogea TV, www.infoest.ro

Mai multe detalii despre campanie și programul la zi al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro/

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233