dobroge.tv

Live

Ce facem dacă, vaccinați fiind, am intrat în contact cu o persoană infectată cu Coronavirus? Stăm sau nu în carantină?

 Ce facem dacă, vaccinați fiind, am intrat în contact cu o persoană infectată cu Coronavirus? Stăm sau nu în carantină?
21 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Sunt vaccinat împotriva COVID-19, dar am intrat recent în contact cu o persoană care tocmai a fost testată pozitiv - un membru al familiei, un coleg sau pur și simplu o persoană care s-a aflat în aceeași încăpere. Ce este de făcut în această situație? Intru sau nu în carantină? Care sunt pașii de urmat în acest caz?

Așa cum știm deja de la medici, vaccinurile împotriva COVID-19 disponibile în acest moment protejează în procente mari - până la 90% - împotriva formelor grave de COVID-19 și a spitalizării, dar într-un procent mai mic împotriva infectării. Practic, te poți infecta și poți transmite infecția chiar dacă te-ai vaccinat, însă principalul beneficiu al vaccinului este că e foarte puțin probabil să faci o formă gravă de COVID-19, care să necesite spitalizare.


În cazul în care afli că o persoană cu care ai intrat în contact este infectată, chiar dacă ești vaccinat, există două situații distincte:

1. Ești vaccinat, ai intrat în contact direct cu o persoană testată pozitiv și ai simptome de COVID-19 - în acest caz, Direcția de Sănătate Publică trebuie să te testeze în cadrul anchetei epidemiologice, după ce persoana infectată cu care ai intrat în contact te-a indicat drept contact direct al său.

Conform definiției de caz a persoanei suspecte de COVID-19, doar persoanele care au intrat în contact direct cu o persoană infectată și care au simptome de COVID-19 după acest contact sunt testate de DSP, indiferent de faptul că sunt sau nu vaccinate.

În cazul în care ai simptome și ești și tu testat pozitiv, trebuie să te izolezi timp de 14 zile - perioada de izolare se calculează de la data contactului cu persoana infectată. Practic, petreci în carantină cât a mai rămas din cele 14 zile de la contact.

Cele mai răspândite simptome pentru infecția cu SARS-CoV2 sunt febra, tusea seacă și dificultățile de respirație, însă în cazul noii tulpini indiene Delta, dominantă în acest moment și care afectează foarte mult și tinerii, simptomele seamană izbitor cu cele ale oricărei răceli/viroze. Simptomele apar de regulă între 2 și 14 zile după expunerea la virus, iar cel mai frecvent în primele 7 zile. Marea majoritate (80%) a persoanelor care se îmbolnăvesc prezintă simptome ușoare sau foarte ușoare, echivalentul unei răceli sau pneumonii ușoare.

Simptomele considerate de urgență ale COVID-19 sunt dificultățile de respirație, durerea sau presiunea constantă în piept și o stare de confuzie.

2. Ești vaccinat, ai intrat în contact direct cu o persoană testată pozitiv, dar nu ai simptome de COVID-19 - în acest caz, Direcția de Sănătate Publică nu te va testa, iar legea te exceptează de la obligativitatea izolării pentru 14 zile, deoarece ești vaccinat.

Prevederea apare în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43 din 01.07.2021, la Art.6:

(1) Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate se aplică pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la data contactului direct.

(2) Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate se aplică și pentru persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare contactului, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data contactului.

De remarcat că doar persoanele vaccinate care sunt contacți ai cazurilor pozitive sunt exceptate de la carantină, în timp ce persoanele nevaccinate trebuie să stea izolate.

Practic, DSP-urile NU testează contacții direcți care nu prezintă simptome, deoarece sunt limitate de definiția de caz, care arată așa încă de la începutul pandemiei, cu toate că în cazul contacților direcți, există riscul ca ei să fie asimptomatici și să transmită virusul. Conform legislației în vigoare, testarea pentru SARS-CoV-2 gratuită se efectuează doar pacienților care au fost contacți direcți și prezintă semne de boală.

Un contact direct care nu are simptome se poate testa doar pe cont propriu, numai dacă dorește acest lucru.

Și în acest caz intervin două situații distincte:

Dacă ești contact direct al unui caz pozitiv și nu ești vaccinat, trebuie să te izolezi automat pentru 14 zile, chiar dacă nu ai simptome.

Dacă ești contact direct al unui caz pozitiv și ești vaccinat, ești exceptat de la obligativitatea izolării, chiar dacă există riscul să fii asimptomatic.


Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233