Valeriu Gheorghiţă: A treia doză de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la 97% faţă de formele grave de boală

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la peste 97% faţă de formele grave de boală care necesită spitalizare.
“Cea mai mare experienţă o are Israelul în momentul de faţă, unde sunt circa trei milioane de doze administrate, practic 50% din populaţia eligibilă a primit deja cea de-a treia doză de vaccin. Peste 85% din cei peste 65 de ani au primit cea de-a treia doză de vaccin, iar rezultatele sunt foarte bune, în sensul în care eficienţa se restabileşte la peste 95% faţă de infecţie, faţă de a avea un test pozitiv şi la peste 97% faţă de formele gravă de boală care necesită spitalizare. Ca atare, evident că riscul să ne infectăm a scăzut de cel puţin 11 ori comparativ cu persoanele care au primit doar două doze, iar riscul de a face o formă severă a scăzut de aproximativ 20 de ori la persoanele care au primit şi a treia doză comparativ cu cei care aveau doar
două doze”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, citat de news.ro.
El a precizat că în România nu există o reticenţă în privinţa celei de-a treia doze, ci a primei scheme de vaccinare.
“Nu cred că ne lovim de o reticenţă în ceea ce priveşte doza a treia, ne lovim de o reticenţă în ceea ce priveşte numărul de persoane care se vaccinează cu prima schemă şi aici este foarte importat să înţelegem că pentru noi prioritar rămâne să creştem rata de acoperire vaccinală la nivel populaţional pentru că este singura modalitate prin care putem încetini răspândirea virusului alături de o măsură foarte importantă şi anume masca de protecţie, este măsura complementară care reduce riscul de infectare şi fiind vaccinaţi având un risc foarte mic să facem o formă gravă de boală şi să ajungem la spital”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Aproape 12.000 de persoane s-au programat deja până marţi dimineaţă pentru a treia doză de vaccin anti-COVID, cele mai multe optând pentru serul de la Pfizer.
Eveniment
Social
Externe
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

