dobroge.tv

Live

Vaccinarea antigripală se va putea face şi în farmacii. Deocamdată nu au fost stabilite tarifele

11 noiembrie 2021
Publicitate

Vaccinarea antigripală se va putea face în farmacii. Tot acolo se vor realiza și testări de măsurare a glicemiei, iar pacienții bolnavi cronic vor putea fi monitorizați mai ușor. Aceste servicii sunt reglementate printr-un ordin de ministru și vor fi contra-cost, însă deocamdată nu au fost stabilite tarifele. Cert este că oamenii vor să se vaccineze, iar unora li se pare o idee bună să poată face acest lucru în farmacii. Sunt însă și persoane care vor apela în continuare la medicul de familie din motive de siguranță.

Administrarea vaccinului antigripal este cu atât mai importantă în acest sezon întrucât protejează populația. Pentru ca tot mai mulţi oameni să beneficieze de acest ser, imunizarea va fi posibilă în următoarea perioadă și în farmacii, potrivit unui ordin recent al Ministrului Sănătății.

„Prin acest ordin de ministru se confirmă rolul pe care farmacia și farmacistul îl au în comunitate. După cum știți, farmacia nu este locul de unde pacientul vine să își ridice medicamentele, aceasta reprezintă și spațiul în care primește sfaturi specializate referitoare la medicație și stil de viață”,a declarat Liliana Didă, reprezentant farmacie.

Pe lângă activitatea pe care o au de făcut în mod obișnuit, în perioada pandemiei de coronavirus s-au adăugat și testările pentru COVID-19, iar acum vaccinarea antigripală și testarea pentru glicemie. De asemenea, farmaciștii ar trebui să participe la niște cursuri de instruire, însă nu toți sunt mulțumiți de munca suplimentară.

Cât despre vaccinarea antigripală a constănțenilor, părerile acestora sunt împărțite. Unii s-ar imuniza doar la medicul de familie, acolo unde au încredere, altora li se pare o idee bună ca farmacia să pună la dispoziție acest serviciu.

„Cred că e mai ok decât să mai meargă la medicul de familie, ar fi mai ok ca să nu mai fie așa de suprasolicitați medicii de familie”, spune o constănțeancă.

Constănțeancă: Nu cred, nu m-aș vaccina într-o farmacie. Parcă nu am o siguranță.

Reporter: Deci aveți mai multă siguranță la medicul de familie?

Constănțeancă: Da, bineînțeles. Da.

„Mă vaccinez și antigripal. Orice vaccin îl fac. Da, mi-e indiferent unde. Eu mă duc să-l fac. E bine venit”, spune un constănțean.

Un lucru este însă cert. Cei care doresc să se protejeze, o fac an de an. Iar în acest sezon rece numărul acestora a crescut. O spun medicii de familie care primesc zilnic cereri.

„Cel puțin la mine la cabinet, pacienții sunt foarte interesați de vaccinul antigripal, spre deosebire de anul trecut când erau mult, mult mai reticenți, anul acesta am primit foarte multe solicitări, chiar așteptăm următoarea tranșă de vaccin pentru că stocul în acest moment este aproape de zero”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Reamintim că în prezent, vaccinul antigripal este administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie anumitor categorii, considerate cu risc mare de îmbolnăvire – copii și adulți cu boli cronice, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 de ani și bătrâni instituționalizați.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233