dobroge.tv

Live

JUDEȚUL CONSTANȚA. Peste 3.500 de persoane au beneficiat de serviciile caravanei de depistare activă a tuberculozei

JUDEȚUL CONSTANȚA. Peste 3.500 de persoane au beneficiat de serviciile caravanei de depistare activă a tuberculozei
11 mai 2022
Redactia DTV
Publicitate

Ostrov, Băneasa, Oltina, Aliman, Adamclisi, Cobadin, Chirnogeni, Limanu, 23 August, Topraisar, Ciocârlia, Cumpăna, Agigea, Poarta Alba, Castelu, Valu lui Traian, Mircea Vodă, Cuza Voda, Corbu, Grădina, Pantelimon, Topalu, Saraiu, Gârliciu - sunt comunele constănțene care au beneficiat de serviciile caravanei de depistare activă a tuberculozei începând cu întâi februarie 2022. Proiectul Screening TB din care face parte caravana a oferit servicii medicale gratuite contănțenilor din zone rurale unde au fost înregistrate în ultimii ani cazuri de tuberculoză și este derulat cu fonduri europene de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Conform datelor statistice, incidența tuberculozei în județul Constanța este de 50,1 cazuri la suta de mii de locuitori, plasând județul în rândul celor care înregistrează un număr important de cazuri de tuberculoză anual.

În total s-au prezentat la caravana Screening TB un număr de 3570 de constănțeni din comunele vizate, cea mai mare prezență înregistrăndu-se in comuna Cuza Vodă, 319 persoane.

Din totalul beneficiarilor, 67 au avut nevoie de servicii și analize suplimentare în vederea depistării tuberculozei după ce analiza radiografiilor pulmonare efectuate au indicat suspiciuni de tuberculoză.

În cazul a nouă dintre aceste persoane analizele au fost finalizate, iar pacienții urmează tratamentul tuberculostatic în rețeaua Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei. Pentru restul persoanelor cărora softul AI le-a indicat scoring mare în ceea ce privește riscul de tuberculoză, analizele urmează a fi finalizate în perioada următoare.

Tuberculoza sau “boala tăcerii” macină prea mulți oameni. Experienţa medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Ne bucurăm de succesul înregistrat de caravana de depistare activă a tuberculozei- Screening TB. Astfel de acțiuni sunt mai mult decât necesare pentru ca populaţia vulnerabilă să aibă acces la servicii de sănătate de calitate alături de informare şi educare”, a declarat Cristina Schipor, director DSP Constanța.

De la demararea activității de screening a tuberculozei jumătate din județele României au intrat în acest proiect, Constanța numărîndu-se între acestea. România este țara din Uniunea Europeană care înregistrează cel mai mare număr de pacienție care suferă de tuberculoză. Boala este de origine infecțioasă, cauzată de bacilul Koch și se răspândește pe calea aerului de la persoana bolnavă la cele sănătoase.

Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 - „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”; proiect finanțat din fonduri europene și implementat la nivel național de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” - București, cu sprijinul Ministerului Sănătății.

Mobilizarea populației pentru participarea la screeningul tuberculozei a fost posibilă datorită ajutorului Direcției de Sănătate Publică Constanța, al autorităţilor locale, rețelei de asistență medicală comunitară, prin implicarea echipelor comunitare integrate (asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali) și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei - PNPSCT. Mai multe informații despre ce este tuberculoza și proiectul screening TB găsiți și pe site-ul www.screeningtb.ro.

În judeţul Constanța activităţile de informare şi suport în comunități au fost realizate de Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, partener al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” în acest proiect.

Pacienții diagnosticați cu tuberculoză în cadrul acestui proiect vor beneficia de serviciile de consiliere și sprijin asigurate de partenerii de la Federația UNOPA. În paralel, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă - ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză ce au situații sociale dificile, astfel încât aceștia să poată urma tratamentul până la vindecare.

Proiectul POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” , cu implementare la nivel național, are o perioadă de derulare de cinci ani, 2018 – 2023, fiind axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” - cod SMIS 2014+: 117426 este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro).

Proiectul este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în parteneriat cu:

  • Asociația Română Anti-SIDA (ARAS)
  • Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA)
  • Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS)
  • Asociația SamuSocial din România
  • Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR)
  • Fundația Romanian Angel Appeal- Apelul Îngerului Român (RAA)

Acest proiect este parte integrantă din Strategia Națională de Control al Tuberculozei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233