Ministrul Sănătăţii spune că, în România, nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. ''Nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră''

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat marţi, după o discuţie cu reprezentanţii firmelor de medicamente, că în România nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen şi că în această după-amiază va avea loc ultima întâlnire cu marii distribuitori de medicamente, prin care se va stabili o procedură astfel ca toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de paracetamol şi ibuprofen, indiferent de denumirea lor comercială.
"Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. Chiar, în momentul de faţă, faţă de alte ţări din Europa care au dificultăţi în furnizarea de paracetamol, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric", a spus ministrul Sănătăţii, după o întâlnire la minister cu reprezentanţii firmelor de medicamente.
Alexandru Rafila a precizat că în această după-amiază ( marţi, nr) va avea loc ultima întâlnire cu marii distribuitori de medicamente, prin care se va stabili o procedură astfel ca toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de paracetamol şi ibuprofen, indiferent de denumirea comercială.
"Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă", a mai spus ministrul.
"Astăzi nu am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ, pentru că sunt şi producătorii de medicamente şi, spuneam mai devreme, şi spuneam mai devreme de numeroasele fabrici de medicamente din România la care costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţurilor la utilităţi şi la materiile prime, sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare. Cu siguranţă, unele dintre ele vor fi sprijinite şi la nivelul Guvernului, pentru că, în mod evident, adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată pe categorii de bunuri şi servicii, de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România şi o să vedem alte măsuri legate de politica de preţ", a mai spus ministrul Rafila, adăugând că există un grup de lucru privind politica de preţ în România.
Eveniment
Social
Externe
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

