Angajații din sănătate, în grevă japoneză
Protest în sistemul medical în contextul crizei noului coronavirus. Sindicaliștii SANITAS din Constanța și din alte orașe ale țării au intrat ieri în grevă japoneză. Este modul lor de a reacționa, dezamăgiți fiind că nu le-au fost acordate drepturile salariale promise. Sindicaliștii spun că vor continua să protesteze dacă nu ajung la un acord cu autoritățile.
Criza creată de noul coronavirus a dat sistemul de sănătate, și așa slab dezvoltat și finanțat, peste cap. Autoritățile naționale au promis sprijin financiar pentru recunoașterea efortului personalului din sănătate. Promisiunile nu au fost puse în practică, spre nemulțumirea personalului din sănătate și asistență socială. Iar miercuri, acest lucru a dus la declanșarea grevei japoneze în rândul membrilor Sanitas.
Stimulentul de 2.500 de lei pentru personalul din unitățile sanitare care au îngrijit pacienți suspecți COVID 19 și pentru personalul din unitățile de asistență socială, dar și sporul de pericol deosebit de până la 30% sunt drepturi, în conformitate cu legea care, spun sindicaliștii, nu au fost acordate.
Pe lângă drepturile ce nu le-au fost acordate, unii
angajați din domeniul sanitar ar fi primit salarii mai mici cu până la 500 de lei, urmare a unor decizii luate la nivel central.
Sindicaliștii mai cer și acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară. Și calcularea sporurilor la salariul de bază actual și acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri intră în revendicările sindicaliștilor. În caz contrar, angajații din sănătate spun că nu se vor opri aici.
Membrii Federaţiei SANITAS au declanşat miercuri la nivel naţional greva japoneză. Este o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, ci doar tragerea unui semnal de alarmă.
Eveniment
Social
Externe
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

