Jurnalul unei mămici internate în spital cu micuța bolnavă de COVID-19: „nu mai puteam îndura plânsul ei și rugămințile”

25 octombrie 2020

Publicitate

Nu există o durere mai mare decât cea a unei mame al cărei copil este bolnav, iar ea știe că nu poate face nimic să-i curme durerea. Acesta este și cazul Ruxandrei Dogaru, mama unei fetițe de doar un an și zece luni, care a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19. Femeia a început să-și scrie povestea chiar de pe patul de spital, întocmind așa-numitul „Jurnal Covid cu un copil”, în cadrul căruia explica toate momentele grele prin care a trecut.

Eva, cea mică, a început să manifeste simptome ușoare, tipice unei răceli - răgușeală, febră și secreții nazale. Inițial, Ruxandra a tratat-o cu medicamente destinate ameliorării acestor simptome însă, fata a început să se simtă din ce în ce mai rău. Împreună cu soțul, au decis să meargă la spital, unde, în urma unui consult a fost anunțată că este vorba de o viroză și a fost trimisă acasă, cu un nou tratament.

Între timp, și soțul femeii a început să dezvolte simptome. După trei zile de tratament, atât fetița cât și bărbatul se simțeau din ce în ce mai rău, fapt pentru care au ajuns din nou la spital, unde au fost testați pentru coronavirus. Rezultatul a sosit pozitiv, două zile mai târziu. Fetița avea febră mare, iar Ruxandra a decis să meargă împreună cu ea la spital. Din cauza numărului limitat de paturi, comparativ cu numărul de persoane depistate pozitiv, cele două au fost plimbate de la un spital la altul, până au reușit să găsească un loc liber. De asemenea, câteva ore mai târziu, și bărbatul a început să se simtă foarte rău și a avut nevoie de internare.

Pe toată durata șederii la spital, Eva se simțea din ce în ce mai rău, făcea febră, avea nevoie de branule, tratamente și perfuzii. Atât fetița, cât și mama, confirmată și ea ulterior cu COVID-19, au trecut prin momente traumatizante. Ruxandra nu mai suporta să-și vadă copilul simțindu-se rău, plângând și având mâinile și picioarele pline de vânătăi din cauza perfuziilor ce-i erau administrate. Pe de altă parte, începea să resimtă și ea efectele virusului, însă se chinuia să fie puternică pentru Eva, pentru ca ea să se simtă în siguranță, văzându-și mama zâmbind.

La doar un an și 10 luni, Eva nu înțelegea ce i se întâmplă și își dorea să ajungă acasă. „S-a trezit și mi-a zis cu o voce moale „acasă”. A fost a doua oară când am simțit că mi se prăbușește lumea. Îngerul meu își dorea să mergem acasă iar eu nu puteam să fac nimic în sensul ăsta”, povestește Ruxandra. Femeia se simțea neputincioasă în fața virusului ce-i făcea fetița să se simtă atât de rău și își căuta în fiecare zi puterea de a rezista în fața lui și de a o face pe Eva să se simtă mai bine.

După o săptămână petrecută în spital, Ruxandra și fetița au fost externate pe propria răspundere, urmând să-și continue tratamentul de acasă, deoarece își doreau să lase patul liber pentru un alt copil infectat. Femeia mărturisește că încearcă să fie optimistă, să rămână puternică și să zâmbească de dragul Evei deși: „sufletul meu e rupt în bucăți pentru că toți am trecut prin această experiență traumatizantă deși am fost cei mai precauți dintre toți cunoscuții noștri”.

Ruxandra a povestit cele întâmplate prin intermediul unei postări pe Facebook pentru a trage un semnal de alarmă și pentru ca oamenii să știe cât este de periculos virusul și prin ce dramă treci ca mamă a unui copil infectat. „Covid nu te întreabă dacă crezi sau nu în el, covid nu te întreabă câți ani ai, nici dacă ai chef sau timp sau putere? Covid vine, te izbește puternic de un perete, te pune la colț și îți arată cât de slab ești. Nu te îndoi de el, s-ar putea să îți pară rău! Vă doresc multă sănătate, putere și înțelepciune de a vedea dincolo de aparențe!”, încheie aceasta mesajul.

„Jurnal Covid cu un copil

Vă scriu de pe un pat din Spitalul Municipal Săcele din salonul izolator 2 copii, secția Pediatrie. Doresc să împărtășesc cu voi una dintre cele mai neplăcute experiențe din viață mea. Exact acum o săptămâna fetița noastră de 1 an și 10 luni și soțul au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Era 13.10.2020 ora 12:30 și lumea mi s-a prăbușit.

Ziua 1

Totul a debutat joi noaptea, pe 08.10.2020, seara înainte de culcare mi s-a părut că are vocea schimbată, părea răgușită. Era a treia săptămâna de creșă și m-am gândit: “Eh, bolile copilăriei, era de așteptat”. Pe la 2 noaptea Eva avea deja febră 39.2. Mi-am trezit soțul, i-am dat o doză de Panadol și ne-am culcat la loc. Pe durata nopții, a început să aibă probleme de respirație din cauza secrețiilor nazale și îi schimbam poziția la 30 de minute pentru a se putea odihni.

Ziua 2

Dimineața am continuat cu Panadol. După aproximativ 8h, febra reapărea. Așadar, am decis să mergem la clinica Regina Maria, la urgențe, în Brașov. I-au administrat un supozitor Novocalmin, i-au luat analize de sânge, au consultat-o și mi-au recomandat Nurofen din 8 în 8h, timp de 2 zile, vitamina C de la Secom, o doză/zi, 3-5 zile și spray cu apă de mare pentru nas, aspirare și 2 picături de Vibrocil în fiecare nară timp de 5 zile. A primit diagnosticul de viroză și am primit recomandarea să alternez Panadol și Nurofen, în caz de nevoie și să facem testul Covid. Pe durată zilei de vineri și soțul a început să facă febră, să aibă dureri musculare și durere în gât. Când plecăm de la clinică îmi spunea că se simte din ce în ce mai rău. M-am gândit că e doar o viroză și că pe un fond imunitar slăbit, a luat-o și el. Eu nu prezentăm deloc simptome.

Ziua 3&4

Am urmat tratamentul vineri seara, sâmbătă iar duminică la prânz când Eva nu a mai primit Nurofen, a făcut iar febră 38.2 și atunci am decis să sunăm la 112. Am oferit toate informațiile necesare și ne-au spus că vor veni să ne ia pentru testare. Ambulanța a ajuns în maxim 30 de minute, ne-am urcat toți în ea și am plecat spre Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase unde Eva și soțul au fost testați. Mi-au spus că dacă ei vor fi testați pozitiv, probabil voi fi și eu testată ulterior. Mi-au recomandat să continui cu Nurofen și Panadol alternativ până primim rezultatele. Urma să sunăm la un număr special la DSP a două zi, luni sau cel târziu marți dimineață. Zis și făcut. Ambulanța ne-a adus acasă și ne-am izolat. Am continuat cu tratamentul Evei, soțul s-a tratat cu Coldrex, Decasept și a băut ceaiuri.

Ziua 5&6

Luni testele nu erau gata, am sunat marți după 12 și ne-au confirmat că sunt testați pozitiv și că trebuie să sunăm la 112 dacă ne simțim rău sau să ne izolăm la domiciliu 14 zile. În tot acest timp, Eva avea febră care tot reapărea, avea muci și începuse să tușească. Am decis să sun la 112 pentru a o consulta cineva și pentru a-i schimba tratamentul care nu dădea rezultat. Cei de pe ambulanță au fost prompți, au ajuns repede și ne-au luat iar la Spitalul Județean, Secția de Boli infecțioase pentru un consult. Atunci au decis că Eva trebuie internată pentru că tușește și are nevoie să fie monitorizată, soțul a rămas acasă, simptomele se amelioraseră deși mirosul dispăruse. Din păcate, în Brașov nu mai aveau deloc locuri și ne-au transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal din Săcele. Când am ajuns mi-au spus că nici aici nu mai au locuri dar că vor încerca să reorganizeze un salon. Când am ajuns, se însera, era frig și Eva adormise în ambulanță și mă gândeam „Cum e posibil așa ceva? De ce mi se întâmplă mie, nouă? Oare când vom plecă de aici?” Mintea îmi era blocată pe întrebări fără răspuns și o priveam pe Eva cum doarme și îmi spuneam că trebuie să fiu puternică, pentru ea! Mă bucurăm că nu aveam simptome și că pot avea grijă de ea. Am decis să port masca pe toată durată șederii, până îmi vor face testul și îmi vor spune rezultatul. Spitalul este curat, proaspăt renovat însă costumele albe ale doctorilor, asistenților și infirmierilor, măștile și cele 5 perechi de mănuși pe care le poartă te înspăimântă și te fac să realizezi că nu se joacă nimeni de-a boala. Copiii din centre de plasament fără părinți și posibilități de a primi pachet, te fac să realizezi că în viață nu e vorba despre telefoane scumpe și restaurante fancy. Am adormit, lângă Eva, în același pat îngust. Eu pe 15 cm, ea pe restul. Ea să fie bine, să doarmă, să nu simtă greul de aici, atât îmi doream.

Ziua 7

Trezirea se dă la 6 dimineața, vine o asistentă și o infirmieră și încep verificările: saturație, temperatură, tensiune, se iau analizele la sânge și îmi iau și mie testul. Saturația Evei era 94, dacă scade sub 93 e problematic. Eu am avut 97 și în următoarele zile a crescut până la 99. Pentru Eva a urmat momentul chinuitor cu pusul branulei, eu o țineam de picioare, infirmiera de cap, eu de o mână iar asistenta încerca să îi găsească o venă unde să o înțepe. Au început strigătele de ajutor „Mama, mama!!!”, lacrimile i se scurgeau pe obraz și eu mă simțeam neputincioasă. Nu reușeam să o liniștesc cu nimic... Au reușit să o înțepe însă sângele nu curgea, se coagula foarte tare. Au resuit să recolteze puțin pentru analize. Soțul era acasă și a început să tușească mai tare, încă făcea frisoane și avea stare febrilă, 37.8. A chemat ambulanța l-au la Boli Infecțioase la Spitalul Județean din Brașov unde l-au internat. Era seară și mă gândeam „Cum am putut să cred că e doar o viroză?” Mă învinovățeam și îmi doream să dau timpul înapoi să îmi dau seama ce am făcut greșit de am ajuns aici. Eva a avut un scaun și nu mi-am dat seama, ciudat! Atunci am realizat că e posibil să îmi fi pierdut mirosul. Am mirosit un parfum nu am simțit nimic...nu a durat mult și a intrat : „Dogaru Ruxandra?” Spun: „Da, eu sunt”, din tocul ușii îmi spune „A venit testul, pozitiv”, am mulțumit politicos și m-am așezat pe pat în timp ce îmi dădeam masca jos...Știam că sunt șanse mari să fiu pozitivă dar îmi doream să nu am simptome să pot să fiu în stare să am grijă de Eva și să fiu puternică pentru ea, deși a fi vesel în spital e o utopie. Ca o naivă, m-am bucurat că am scăpat de mască și că nu mai dorm cu ea și speram să nu îmi fie mai rău. Au venit și analizele Evei la sânge, valori multe peste cele normale și au hotărât să îi pună perfuzie pentru că i se coagula sângele foarte tare. Urma să aibă perfuzii 3 zile, perfuzii care durau 12h fiecare, apoi alte analize și dacă valorile nu scădeau urmau anticoagulante. I-au administrat tratament cu Nurofen, Panadol, sirop de gât la 4h și perfuzii pentru hidratare. A venit iar noaptea... A dormit cu perfuzia la mână iar eu cu grija să țină mâna corect pentru a curge perfuzia.

Următoarele zile

Ne-au trezit iar verificările de la 6, totul ok dar nu grozav, Eva încă făcea febră. M-am trezit cu o durere mare în gât, mă durea când înghițeam și nu numai, mă luase încă din timpul nopții. Așa durere în gât nu mai simțisem până atunci. Mă ustura și nasul ca și cum aș fi făcut spălaturi nazale cu apă cu clor. Era clar, începuseră simptomele să apară. Micul dejun vine la 9:30, iar ea cerea deja de mâncare de la 7. Am amăgit-o cu biscuiți și pufuleți. În aceeași zi, Costin mi-a dat o comandă online cu diverse cumpărături, era clar că avem de stat. Am luat câteva lucruri care se pot ține la temperatura camerei, nu ai frigider în camera, nici televizor, asta dacă cumva te gândești că ești la hotel. Costin tușea rău, au început să îi administreze anticoagulante prin injecții în burtă dimineața și seara, Kaletra, Plaquenil, ulterior Cefort prin perfuzie și Dexametazona. Eu am început să primesc Augmentin la 12h, Eubiotic de 2 ori pe zi, Paracetamol de 2 ori pe zi, Decasept de 3 ori pe zi. Eva pe lângă cele deja menționate a început să primească și antibiotic Eritromicina și eubiotic. Tratamentul se dădea la ore fixe. Nu se ține cont că doarme copilul sau că e miezul nopții, nici dacă acceptă pe cale orală, cu apa sau ceai sau în lapte. E treaba ta cum te descurci. Nu condamn, spun doar că nu e ușor. Pe holuri e gălăgie, luminile sunt mereu aprinse iar ușile au geam pentru a fi verificat din când în când. La geamuri nu ai perdele, draperii sau jaluzele, în salon nu ești singur și nu poți obliga pe nimeni să facă liniște pentru că al tău copil vrea să doarmă. Toate astea se acumulează și ajungi să te bucuri când adoarme și să fii frustrat când după 15 minute trebuie să îți trezești copilul să îi dai antibioticul pe care îl vomită indiferent cum încerci să i-l administrezi. Realitatea este că e foarte greu, greu ce te epuizează iar cine crede că e ușor, e naiv! Mâncarea e sub orice critică, dar e o lecție bună de viață. Dimineața la 9:30 am primit un cub de unt și unul de gem, Eva la fel. La prânz, la ora 14:00 primești o supă, un fel de zeamă lungă cu tăieței sau fasole verde și un felul doi care nu arată niciodată grozav: mazăre cu carne de porc fiartă, piure fără sare și pui fiert. Eva la prânz a primit într-o zi fasole cu cârnați. Copil de 1 an și 10 luni... fasole cu cârnați!?! Nu mă așteptam la risotto dar parcă nici chiar așa. I-am dat un iaurt sau am preferat să îi fac un biberon. Cina vine la 18:30 și am primit de la mămăligă cu smântână și brânză până la o cutie de pate. Cutie care trebuia să îmi țină de foame până a doua zi la 9:30 dimineața. Mi-am făcut o supă la plic cu apă fierbinte de la chiuveta din cameră. Evei i s-a schimbat în fiecare zi branula, din cauza febrei i se spărgeau venele. A treia zi, au înțepat-o de 15 ori în 3 etape, începuse să se deshidrateze deja și avea nevoie de perfuzie urgent. Nu au reușit, Eva are vânătăi peste tot la mâini și picioare și rămăsese ca variantă branula în frunte. La ultimele încercări de a pune branula la picioare, am simțit că voi ceda curând, nu mai puteam îndura plânsul ei și rugămințile și atâta sânge și atâta vata cu spirt și ace peste tot în pat. I-am spus colegei de cameră că simt cum mă prăbușesc emoțional. Asistenta a vorbit cu doctorul de gardă și au decis să o lase așa în acea noapte și să încerce a doua zi. Între timp, a început să aibă scaune moi din cauze deshidratării și a intrat pe tratament cu săruri de rehidratare, Smecta și Hidrasec. Următoarea zi au încercat iar, deja nu mai vedeau venele din cauza vânătăilor și am mers într-un laborator unde au înțepat-o într-un deget pentru un minim de analize. Am scapăt. În aceeași zi, am început să am grețuri destul de puternice și o durere mare de cap. Mi-au pus 2 perfuzii și am continuat tratamentul. Costin tușea din ce în ce mai rău, avea dureri de abdomen de la atâta tuse, încă făcea febră și frisoane noaptea. Toți eram rău și speram doar să nu fie mai rău de atât. Când ești jos, te întrebi oare cât de jos te poți duce și speri să nu ajungi acolo! M-am gândit că Dumnezeu nu ne dă lupte mai grele decât putem noi duce și m-am rugat seara pentru Eva și pentru noi. Am făcut toți raze la plămâni. În timp ce mergeam cu Eva în brațe, era adormită și s-a trezit și mi-a zis cu o voce moale „acasă”. A fost a doua oară când am simțit că mi se prăbușește lumea. Îngerul meu își dorea să mergem acasă iar eu nu puteam să fac nimic în sensul asta. Am continuat să merg și am strâns-o în brațe și i-am zis că mai e puțin până ajungem acasă. Mi-am înghițit lacrimile și am mers mai departe.

După 7 zile, ne-am externat pe proprie răspundere. Eva nu mai avea deloc simptome doar scaune moi dar fără să aibă vreo bacterie, i-au luat probă și din scaun. Eu încă tușeam dar nu foarte rău și am decis să continui tratamentul acasă. Eram în afara oricărui pericol și am decis să stam în carantină acasă și să lăsăm patul unui alt copil infectat. Peste tot în țară, locurile din spitale sunt la limită. În ziua externării mi-am făcut bagajul încă de dimineața de la 10, ambulanța a venit la ora 22:00 când copilul adormise. Singura ambulanță disponibilă plecase cu un copil cu o operație pe cord, cu diabet și covid la Sibiu. Am așteptat să se întoarcă. Ne-a adus acasă, domnul de pe ambulanța a fost amabil și ne-a ajutat cu bagajele până la lift.

Am ajuns acasă... dar tati nu era și casa era goală și infectată cu nenorocitul ăsta de virus. Ne-am făcut o baie bună și am dormit neîntoarse cu gândul la tati, la soțul meu care era încă în spital. Încerc să fiu optimistă, să rămân puternică și să zâmbesc deși sufletul meu e rupt în bucăți pentru că toți am trecut prin această experiență traumatizantă deși am fost cei mai precauți dintre toți cunoscuții noștri.

Covid nu te întreabă dacă crezi sau nu în el, covid nu te întreabă câți ani ai, nici dacă ai chef sau timp sau putere? Covid vine, te izbește puternic de un perete, te pune la colt și iți arată cât de slab ești. Nu te îndoi de el, s-ar putea să îți pară rău!

Vă doresc multă sănătate, putere și înțelepciune de a vedea dincolo de aparențe!”

Publicitate