dobroge.tv

Live

Patronii de restaurante, cafenele, baruri și terase s-au unit într-o asociație care să lupte contra Guvernului care îi falimentează

08 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Le-a ajuns cuțitul la os. O posibilă închidere i-ar duce în pragul falimentul. Pandemia de coronavirus a afectat cel mai tare industria ospitalității. Patronii de restaurante, cafenele, baruri sau terase se plâng și spun că, dacă vom intra din nou în carantină, vor fi nevoiți să-și pună definitiv lacătul pe ușă. Managerii de la mare s-au unit într-o asociație care să lupte cu toate armele sindicale contra Guvernului care îi falimentează.

Pandemia de coronavirus a afectat extrem de tare industria ospitalității. Restaurantele, cafenele, terasele și barurile au stat mai mult închise decât deschise în ultimul an. Motiv pentru care profitul din încasări a scăzut cu 80%. Ramura care a avut cel mai mult de suferit a fost cea a evenimentelor.

„Saloanele de evenimente poate sunt în cea mai delicată situație. Au un an de nefuncționare. Sunt deja foarte mulți care sunt în pragul falimentului și nu uitați că sunt oameni care și-au investit toate economiile. Deci, situația este dramatică”, a declarat Aslan Egevit, patron restaurant.

Să se înțeleagă că odată cu oprirea în mod repetat a activităților acestor societăți, cineva trebuie să-și asume și rolul de compensare a pierderilor. Deci, e clar că nu putem să ne transformăm în revoluționari. Noi suntem industria ospitalității. Pe cale de consecință, încercăm să facem punte între autorități și clienți”, a declarat Nelu Comșa, administrator restaurant.

Depășirea pragului de trei infectări la mia de locuitori ar putea închide din nou, în interior, localurile de alimentație publică. Iar acest lucru ar fi o lovitură puternică pentru patronii din domeniu.

De ce HoReCa reprezintă un pericol? Pentru că am demonstrat deja că s-au deschis restaurantele și numărul de clienți nu a crescut într-atât de mult încât să prezinte un pericol. Așa că incidenta de trei la mie nici nu protejează, nici nu ajută și suntem împotriva acesteia”, a mai declarat Nelu Comșa, administrator restaurant.

Cei care au diferite afaceri pe litoral, spun că mai au o problemă. Chiriile nu au scăzut deloc în această perioadă. Sperau ca acestea să fie măcar cu 10-20% mai mici. Mai mult decât atât, administrația locală le-a calculat și votat taxele locale pentru un an de zile.

Chiriile au rămas la fel, ba unele s-au și mărit, iar statul ne obligă într-un fel sau altul să funcționăm la limita legii, care înseamnă tot ilegalitate. Ori, noi nu vrem să facem asta”, a mai declarat Nelu Comșa, administrator restaurant.

Nivelul de taxe și impozite a fost calculat în continuare la o valoare stabilită ca pentru un an întreg de funcționare, deși știm foarte bine că tot anul trecut 2020, și iată, chiar și acum suntem în pragul aceleiași situații, există foarte multe săptămâni sau luni în care restaurantele sau cafenelele de evenimente sau barurile nu au putut să funcționeze”, a declarat Corina Martin, președinte de onoare RESTO Constanța.

Și cum până acum nimeni nu a venit în sprijinul lor, patronii din industria ospitalității au găsit singuri soluții. Posibilitatea introducerii unui test negativ de COVID ar fi una dintre ele.

Poate să existe o soluție inclusiv prin introducerea obligativității unui test COVID, mă gândesc spre exemplu, la festivalul de muzică pe care îl găzduiește Constanța în timpul verii. Aceasta poate fi o propunere, așa cum se cere testul COVID negativ și la îmbarcarea în avion la anumite companii aeriene sau pentru plecarea în vacanțe în anumite destinații. Există soluții pe care însă, trebuie să le stabilim nu ignorând industria HoReCa”, a mai declarat Corina Martin, președinte de onoare RESTO Constanța.

La o capacitate de 50% pentru evenimente, cu distanțarea necesară, cu o foarte bună ventilație, oamenii implicați, antreprenorii, sunt dispuși să investească ca spațiile să fie cât mai aerisite, bine ventilate. Astfel încât să se elimine riscul, să se creeze separatoare între mese, paravane”, a mai declarat Aslan Egevit, patron restaurant.

Străinii care au ales să investească pe litoralul românesc, speră ca măcar în acest sezon estival să poată să-și mai recupereze din venituri. Însă în ceea ce privește Paștele și 1 Mai, plajele nu sunt încă pregătite să primească turiști.

Sezonul care va veni, eu vreau să fiu optimist, realist. Nu știm pentru că la momentul actual este incognito total. Pe plaje sunt șantiere, nu se știe când vor fi predate”, a declarat Roberto Tortora, proprietar beach bar.

Reamintim că Guvernul a tăiat și voucherele de vacanta, care se simțeau în încasările restaurantelor si teraselor de pe Litoral. Patronii din Alimentația Publică de la malul mării amenință cu proteste dacă nu se vor găsi mai repede soluții.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233