IMAGINI TULBURĂTOARE de la accidentul din Ovidiu. Cadrele medicale resuscitează un băiat şi pe mama lui - FOTO

14 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate
Cadrele medicale de la SAJ Ambulanţă au fost solicitate să intervină în urmă cu puţin timp în localitatea Ovidiu. Potrivit primelor informaţii, două maşini s-au ciocnit, pe variantă, spre Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi".
La fața locului, au ajuns un echipaj SMURD C, unul SMURD B și o ambulanță SAJ B2.
În urma impactului violent, trei persoane sunt rănite, dintre care două sunt încarcerate.
UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii, este vorba despre un adolescent de 11 ani şi de mama lui. O altă persoană este conştientă.
UPDATE. Din păcate, medicii au declarat decesul femeii şi al copilului: ACCIDENTUL CUMPLIT DE LA OVIDIU. Un copil de 11 ani şi o femeie au murit, medicii au încercat minute în şir să-i salveze
Publicitate
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe
URMĂREȘTE


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

