dobroge.tv

Live

CONTROALE PE LITORAL. Mai multe cluburi şi terase din Mamaia, verificate de ministrul Muncii: "Am văzut şi clienţi nemulţumiţi şi iritaţi de prezenţa noastră"

CONTROALE PE LITORAL. Mai multe cluburi şi terase din Mamaia, verificate de ministrul Muncii:
12 iulie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Cluburile şi terasele din staţiunea Mamaia au fost verificate aseară chiar de ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Ministrul a făcut parte din echipa de control care a fost la agenţii economici pentru a vedea cum se respectă măsurile de distanţare fizică.

“Nu am venit aici într-un control tipic, sunt instituţii pe raza judeţului Constanţa care au atribuţii să efectueze control. În ceea ce mă priveşte, eu am avut un dialog cu fiecare dintre manageri cluburilor, teraselor, hotelurilor pe care le-am vizitat, am avut o discuţie deschisă, le-am spus care sunt observaţiile mele. Le-am comunicat faptul că nu îşi doreşte nimeni, guvernul nu îşi doreşte ca activitatea lor să fie întreruptă. Am reamintit faptul că am făcut împreună eforturi pentru a-şi ţine angajaţii în şomaj tehnic, adică să nu îi piardă, că am făcut împreună eforturi pentru ca sănătatea angajaţilor şi a clienţilor să fie protejată şi a venit momentul să întoarcă această responsabilitate în sensul de a lua măsuri suplimentare”, a declarat ministrul Muncii, potrivit news.ro.

“Am văzut şi clienţi nemulţumiţi şi iritaţi de prezenţa noastră, ceea ce înseamnă că trebuie să fac un apel şi deopotrivă la agenţii economici, dar şi la cei care vizitează aceste cluburi, nu se poate imagina o situaţie sub control fără responsabilitatea ambelor părţi şi a oamenilor care intră în aceste cluburi şi care trebuie să dezinfecteze la intrare şi care trebuie să ţină o distanţă corespunzătoare. Dar mesajul meu a fost în primul rând către patroni, către manageri, către cei care au responsabilitatea organizării spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea”, a mai transmis Violeta Alexandru.

Ea a precizat că a spus managerilor localurilor ca atunci când zona de la intrare este aglomerată, să apeleze la ajutorul Jandarmeriei.

“Le-am spus faptul că, atunci când au situaţii de aglomerare la intrare, trebuie să apeleze, dacă persoanele care aglomerează acest spaţiu de intrare sunt pe domeniul public, trebuie să apeleze la Jandarmerie. Înţeleg că se opreşte competenţa dânşilor pe raza localului respectiv, dar atunci când văd o aglomeraţie formată la intrare, pe lângă faptul că trebuie să trateze puţin mai serios obligaţia de a crea culoare de acces, trebuie să apeleze la Jandarmerie şi să colaboreze cu instituţiile pentru a putea a organiza spaţiul respectiv de aşteptare. Pe mine în schimb m-a surprins că era acest spaţiu de aşteptare, înţeleg că programările se fac online sau prin telefon”, a spus ministrul Muncii, citat de news.ro.

Violeta Alexandru a menţionat că o concluzie preliminară este ca agenţii economici să fie mai atenţi la procesul de rezervare deoarece pare că preiau rezervări peste numărul optim. Ea a mai cerut managerilor şi personalului localurilor să dea un exemplu şi să poarte corect masca.

“Am o problemă cu modul în care se fac rezervările şi cred că trebuie identificată cauza pentru care se creează aglomerare în faţa cluburilor. Am cerut în primul rând managerilor şi personalului să dea un exemplu, unii dintre dânşii stăteau cu masca pe sub bărbie, agăţată de ureche, agăţată de un nasture. Eu ştiu că este cald, mă rog aseară când am fost era puţin mai răcoare, este cald, este poate un disconfort pentru unii dintre dânşii întrucât au de lucrat un număr de ore, dar nu avem o altă soluţie. Nu poţi să ceri unui om să poarte mască şi tu care mergi în interior să iei mâncare, care te duci către mese şi te apropii de client să nu faci acest lucru”, a explicat Violeta Alexandru.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233