Sute de părinți și-au programat deja copiii cu vârste între 5 și 11 ani la vaccinare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a transmis, într-o postare pe Facebook despre startul programărilor pentru vaccinarea celor mici, că în mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, transmite News.ro.
„Am dat startul programărilor pentru vaccinarea celor mici! În mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani”, a scris Andrei Baciu. Secretarul de stat a precizat că prima tranşă de vaccin anti-covid pentru această categorie de vârstă va ajunge în ţara noastră zilele următoare, iar cei care vor să îşi programeze copiii trebuie să caute în platformă semnul ”P_PED”.
„Sunt 219 astfel de cabinete destinate vaccinării celor mici, unde puteţi merge chiar dacă nu v-aţi înregistrat înainte pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro”, a mai scris Baciu.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirma că la nivel naţional sunt 1.200.000 de copii cu vârsta între 5 şi 11 ani, iar din estimările făcute de Comitetul Naţional de Vaccinare rata de vaccinare la această categorie va fi de 20%, ceea ce înseamnă 250.000 – 260.000 de copii.
Programarea prin platformă la centrele pediatrice a copiilor de 5-11 ani pentru vaccinarea anti-COVID a devenit funcțională în cursul serii de 13 ianuarie. Prima zi disponibilă pentru vaccinare este 26 ianuarie. Dozele speciale pentru copii vor sosi în țară în perioada 21-25 ianuarie.
CNCAV a precizat că se poate merge la centrele de vaccinare și fără programare.
Sursă foto: programare.vaccinare-covid.gov.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

