UPDATE. Angajata ISU condamnată în dosarul Colectiv a fost prinsă în Republica Moldova
.jpg)
Angajata ISU Antonina Radu, condamnată definitiv joi, în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire generală.
Antonina Radu a fost condamnată definitiv la 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, fiind acuzată că a făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Dat fiind că nu a fost găsită la adresa de domiciliu şi nici nu s-a prezentat pentru a se preda în vederea încarcerării, ea a fost dată în urmărire, scrie news.ro.
Antonina Radu are 43 de ani.
IGPR a transmis vineri că, având în vedere hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Colectiv, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare 5 mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea.
„O persoană s-a prezentat la sediul unei subunităţi de poliţie, de unde a fost preluată şi încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităţilor necesare, au fost încarcerate. Pentru o persoană, care nu a fost găsită la domiciliu, a fost dispusă măsura punerii în urmărire, fiind emis mandat de arestare european”, a precizat Poliţia Română.
UPDATE. Antonina Radu, fosta angajată a ISU București condamnată definitiv în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, a fost prinsă în Republica Moldova.
Sursă foto: Poliția Română
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

JURNAL PORTUAR, 18 mai. 37 de nave s-au aflat azi dimineaţă sub operare în porturile de la malul mării

ATENȚIE, CONSTĂNȚENI! Mai multe zone ale orașului rămân în această seară fără apă

Consultare publică pentru amenajarea plajelor din Mamaia. Constănțenii și turiștii sunt invitați să completeze un chestionar
NAȚIONAL. Un pompier a murit în timpul unei misiuni: ar fi fost călcat de autospeciala de intervenţie, condusă de unul dintre colegii săi
NAȚIONAL. Cinci tinere s-au dezbrăcat complet și au făcut baie în râul Bega. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să le identifice. VIDEO
Nicolae Ciucă: Avem certitudinea că în cinci ani putem deveni cu adevărat independenți din punct de vedere energetic
Zona de est a orașului Năvodari a rămas fără apă
Mai multe


Discutăm titlurile zilei


cu Manu Nistor


Germanii dobrogeni


Drama Singurătății


FInalizarea lucrărilor în clădirea principală a SCBI Constanța


A doua parte a interviului cu actriţa Nina Udrescu

