Sorin Grindeanu: Din cele aproximativ 700 de vagoane abandonate de 30 de ani în Portul Constanţa, au putut fi mutate jumătate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că jumătate din vagoanele CFR Marfă abandonante în Portul Constanţa de 30 de ani au fost mutate şi deja au început lucrările la reabilitarea a 35 de linii ferate.
”Miercuri am întâlnirea la Bruxelles cu doamna comisar pe cele 2 probleme si pe CFR Marfă şi pe Tarom. Mergem pe masă cu soluţii pentru ambele companii. Cele 2 companii bineînţeles că nu se află într-o formă economică bună şi împreună cu Comisia încercăm să găsim soluţii. Legat de CFR Marfă, să ştiţi că în această perioadă, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, CFR Marfă şi faptul că am avut această companie de stat a fost extrem de util pentru cele două state şi pentru Ucraina şi pentru Romnia şi pentru ce se întâmplă în această perioadă cu schimbul de mărfuri între România şi Ucraina. Iar acest lucru nu poate să nu conteze în evaluarea situaţiei CFR
Marfă”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat câte vagoane ale CFR Marfă se mai află blocate în Portul Constanţa, Grindeanu a explicat că aproximativ jumătate dintre acestea au fost îndepărtate.
”Legat de liniile de cale ferată, au început lucrările pe primul proiect, cele 35 de linii de cale ferată, din Portul Constanţa, deja se lucrează. A fost anunţată demararea licitaţiei pentru faza a doua a proiectului, pentru diferenţele de linii. Din cele aproximativ 700 de vagoane abandonate, dacă nu mă înşel, de 30 de ani în Portul Constanţa, au putut fi mutate jumătate, restul nu au putut fi transportate. CFR Marfă şi vagoanele sunt sub sechestru ANAF. Atunci cele care nu au putut fi transportate în depouri, intră în procedurile ANAF şi vor fi valorificate.Important e că primul proiect a intrat în execuţie. Primele 35 de linii care au intrat în reabilitare în Portul Constanţa sunt libere de aceste vagoane”, a declarat Grindeanu.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Două persoane au fost rănite în urma unor atacuri, la Kiev. Zelenski: „Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor”. FOTO / VIDEO

AVERTIZARE METEO. Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, în mai multe județe din țară. HARTĂ

''Frații Petreuș sunt împreună și cântă lângă îngeri!''. S-a stins din viaţă cunoscutul interpret de muzică populară Ștefan Petreuș
Mircea Geoană: Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina
Cutremur în Marea Neagră - seismul s-a produs în apropiere de Constanţa
Apele lacului Techirghiol, colorate în roz. Care este explicaţia specialiștilor
S-a stins din viaţă bebeluşul care a căzut din maşina aflată în mers. Micuţul era în scaunul special, dar fără centură
Mai multe


Invitat DJ Adrian Saguna


Despre Make-up, Echitație si Cocktail


Compensarea prețului carburanților și alte titluri ale zilei


Discutăm titlurile zilei


Vertij, amețeala, tulburare de echilibru


Biota Mării Negre este în pericol

