dobroge.tv

Live

CONSTANȚA. Bărbatul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost reținut

CONSTANȚA. Bărbatul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost reținut
24 iunie 2022
Redactia DTV

Publicitate

Bărbatul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost reținut de polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, în cursul serii trecute, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Acesta este cercetat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase”, transmit reprezentanții IPJ.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim că joi, 23 iunie, o femeie a fost tăiată de fostul concubin cu care se afla în plin proces de custodie a copilului. Bărbatul ar fi tăiat-o pe femeie pe față cu o lamă de la un cutter, pe care o avea asupra sa. Femeia a fost transportată la spital, iar bărbatul a fost scos din sală de jandarmi -- detalii aici: Incident grav într-o sală de judecată din Constanța: o femeie a fost tăiată de fostul soț în timpul unui proces


Sursă foto: captură video Ziua de Constanța

Publicitate

Publicitate
Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233