O femeie a murit după ce s-a aruncat de pe podul de la Medgidia

Pompierii din cadrul nspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitaţi să intervină în zona podului rutier de la Medgidia, acolo unde o femeie s-a aruncat în apă. Aceasta a fost scoasă din apă, iar cadrele medicale i-au aplicat manevrele de resuscitare. Din păcate, femeia nu a putut fi salvată.
”Apelul la numărul unic de urgenta 112 a fost primit in jurul orei 09.42 minute. La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport personal si victime multiple, o ambarcațiune, o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de
Ambulanță Constanța și, în sprijin, Căpitănia Medgidia a trimis o ambarcațiune. Este vorba despre 10 subofițeri din cadrul ISU Dobrogea al județului Constanta care au intervenit. Persoana, de sex feminin, a fost extrasă din mediul acvatic și adusă la mal. Intervenția este în dinamică, victima se află în stop cardio respirator; în prezent colegii ce deservesc Ambulanța SMURD, impreună cu cei de la SAJ aplică manevrele de resuscitare,” au precizat reprezentanții ISU.
Din păcate, femeia nu a reacţionat la manevrele de resuscitare, cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

