dobroge.tv

Live

Cum arată dragorul românesc lovit de o mină: 75 de militari au fost în pericol - nava a ajuns în Portul Militar Constanța

09 septembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ajuns astăzi, în urmă cu puțin timp, în Portul Militar Constanța, la mai bine de 24 de ore după ce a plecat în misiune. Nava românească a fost lovită de o mină în cursul serii trecute. 75 de militari se aflau la bord.

CITEȘTE ȘI: Alertă în Constanţa! Dragorul maritim românesc a lovit o mină în Marea Neagră - 75 de militari se află la bordul navei! Ce spune Ministerul Apărării

Reamintim că Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieșit din portul Constanța, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenție asupra unei mine de război, care a fost descoperită de nava GSP „Falcon”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcție NE față de intrarea în portul Constanța.

Nava GSP „Falcon” a raportat, în jurul orei 11.45, prezența unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaționale pentru intervenția cu personal specializat.

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent și are la bord, pentru această misiune de intervenție un detașament de scafandri EOD, specializați în distrugerea dispozitivelor explozive.

Lovit de mina de război

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ajuns joi, 8 septembrie, în jurul orei 17.45, în raionul în care se afla, în derivă, mina marină raportată de nava GSP „Falcon”.

Conform procedurilor operaționale pentru aceste intervenții, la bordul navei a fost ambarcată o echipă de scafandri EOD, cu o șalupă specializată în cercetarea și colectarea de informații despre obiectul care reprezintă un pericol pentru navigație, în scopul neutralizării acestuia.

Condițiile hidrometeorologice din raionul maritim în care se afla mina de război s-au înrăutățit, după ajungerea dragorului maritim în raion, din cauza intensificării vitezei vântului (10-12 m/s), marea având gradul 4 (val cu înălțimea de 1,5 – 2 m). Această situație nu a permis lăsarea ambarcațiunii EOD la apă și executarea misiunii.

Deși au fost luate măsuri de siguranță la lăsarea întunericului, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, nava militară a fost lovită de mina marină, care a fost purtată în derivă de furtună. Deflagrația a produs o gaură de apă de mici dimensiuni, situată la limita liniei de plutire a navei, în zona pupa (partea din spate a navei).

Nu sunt victime sau răniți în urma producerii exploziei, cei 75 de militari ai echipajului navei nu sunt în pericol, flotabilitatea navei nu este afectată, iar la bord nu sunt avarii majore.

Imediat după explodarea minei, echipajul navei a acționat pentru astuparea găurii de apă și pentru limitarea efectelor produse de intrarea apei de mare în compartimentul pupa. Din ordinul șefului Statului Major al Forțelor Navale, nava maritimă cu scafandri „Grozavul” a plecat din portul Constanța, pentru a acorda asistență și pentru a remorca dragorul maritim avariat până în portul Constanța.

UPDATE. Cei 75 de membri ai echipajului s-au întors acasă

Forţele Navale Române au transmis, printr-un comunicat de presă, că Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ajuns, vineri, în portul militar Constanţa, unde a acostat, în siguranţă, după ce joi, 8 septembrie, s-a deplasat în raionul maritim în care se afla, în derivă, o mina marină raportată de nava GSP ”Falcon”.

Potrvit comunicatului, după impactul cu mina marină, produs în noaptea de 8 septembrie, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din raionul maritim respectiv, echipajul navei a intervenit pentru astuparea găurii de apă şi pentru limitarea efectelor pătrunderii apei de mare în compartimentul avariat. Ulterior, nava militară a executat marşul de întoarcere spre portul militar Constanţa, cu sprijinul remorcherului maritim de intervenţie cu scafandri "Grozavul" şi al remorcherului maritim "Viteazu", care au asigurat asistenţă şi cercetare contra minelor.

Conform sursei citate, în urma producerii exploziei, nu au fost victime sau răniţi, iar cei 75 de militari ai echipajului navei au ajuns în siguranţă în portul militar Constanţa, iar la bord nu au fost produse avarii majore.

În perioada următoare, nava urmează să fie reparată într-un şantier naval

Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233