Concediu terminat pe patul de spital
COSTINEŞTI. Zeci de turişti cazaţi la o vilă au ajuns la spital după ce au făcut indigestie. Printre cei transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, sunt şi 6 copii

Zeci de turişti cazaţi la o vilă din Costineşti au ajuns la spital cu simptome de indigestie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină la Vila Mândru din Costineşti, unde mai multe persoane acuzau simptome de indigestie.
La faţa locului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple de la Mangalia, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
În total au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa 21 de turişti, dintre care 11 femei, patru bărbaţi şi şase copii.
De asemenea, la locul solicitării a rămas o ambulanţă SAJ pentru evaluarea altor pacienţi.
Ce spun reprezentanții ISU Dobrogea
„Seara trecută am fost solicitați prin apel unic la numărul de urgență 112 să intervenim în stațiunea Costinești, la o pensiune, acolo unde mai multe persoane acuzau stări de rău. La fața locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul inspectoratului: o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță SMURD B și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. La fața locului colegii au găsit 21 de persoane care au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite. Este vorba despre 11 femei, șase copii și patru bărbați”.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

