Contractul de vânzare-cumpărare prin care terenul pe care se află Vila Regală din Mamaia a intrat în patrimoniul municipalității, semnat - GALERIE FOTO
.jpg)
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care terenul pe care se află Vila Regală din Mamaia a intrat în patrimoniul municipalității. Prețul plătit este identic cu cel la care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii.
Terenul de 1,5 ha va fi transmis statului și Ministerului Culturii, ca parte din proiectul „Temelii culturale” prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.
Luna trecută, imobilul clădire „Club Castel, fostă Vilă Regală” a fost predat către Ministerul Culturii în vederea restaurării și amenajării. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, monumentul va intra în administrarea municipalității, pentru a fi valorificat și reintrodus în circuitul local.
Palatul Regal din Mamaia, o clădire emblematică pentru moștenirea regală de la Constanța, își va recăpăta strălucirea de odinioară.
Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia!
„Am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață. Acum atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare.
După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție.”, a transmis primarul.
Sursă foto: Primăria Constanța
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

