Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită de marinarii militari

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voință politică al liderilor din cele două principate românești (Moldova și Țara Românească) și prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iași domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național”.
Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este „actul întregii națiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoașterea internațională a Unirii și măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obținerea și recunoașterea independenței României în anii 1877 – 1878 și la îndeplinirea idealului național de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de națiunea română pe drumul modernității și al integrării europene.
Una dintre schimbările majore produse în noua organizare statală, ca urmare a evenimentului din luna ianuarie 1859, a constat în unificarea flotilelor celor două principate române, la data de 22 octombrie 1860, sub semnătura Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, act care stă la baza constituirii Marinei Militare Române moderne.
Actul Unirii Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859, reprezintă nu doar bazele constituirii statului național unitar român, ci și un prilej pentru Forțele Navale Române de a aduce un omagiu personalității Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a întregii sale opere reformatoare a noului stat românesc.
Forțele Navale Române vor participa vineri, 24 ianuarie, la ceremoniile militare prilejuite de sărbătorirea a 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București.
La Constanța, marinarii militari vor lua parte la ceremonia militară organizată în Piața Ovidiu, începând cu ora 10.00, iar, la Mangalia, la ceremonia militară organizată la ora 10.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii.
Militarii din Flotila Fluvială vor participa, începând cu ora 09.00, la ceremonia militară și religioasă organizată la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din garnizoana Brăila și la activitățile care se vor desfășura, la ora 10.00, în Piața Tricolorului.
În București, reprezentanții Statului Major al Forțelor Navale vor participa la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată, la ora 10.00, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei Române.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-Jandarmii-constănțeni-au-intervenit-la-un-accident-în-Ialomița.-Au-salvat-două-persoane-(3).jpg)
Accident între Malu și Ion Roată! Jandarmii constănțeni au salvat două persoane

Atenție! Metoda prin care hackerii îți pot fura datele personale

Trafic restricționat pe bulevardul Aurel Vlaicu în zona intersecției cu strada Baba Novac din municipiul Constanța
Traficul din Constanța se desfășoară în condiții normale - GALERIE FOTO
Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Tulceanii au primit un mesaj RO-Alert
2024, anul cu cel mai mare număr de salariați din ultimul deceniu. Locuri de muncă sunt disponibile și în 2025
CONSTANȚA. Mai multe servicii pot fi plătite de pe telefon. Despre ce este vorba
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

