A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța informează cetățenii că, în perioada 9 aprilie – 7 iunie 2025, este instituită perioada de prohibiție generală a pescuitului pentru toate speciile de pești, moluște, crustacee și alte viețuitoare acvatice din habitatele piscicole naturale. Măsura este valabilă pentru o durată de 60 de zile, fiind reglementată prin legislația în vigoare.
Pentru apele care constituie frontieră de stat, interdicția se aplică în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2025, pe o durată de 45 de zile, cu respectarea excepțiilor prevăzute de legislație.
Această perioadă de interzicere a pescuitului are un rol esențial în protejarea resurselor naturale și asigurarea reproducerii speciilor acvatice, fiind parte a unei strategii naționale de conservare a biodiversității și de menținere a echilibrului ecosistemelor acvatice.
În acest interval Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va intensifica acțiunile pentru protejarea fondului piscicol, acționând constant pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, în sprijinul respectării legii și al interesului public.
Nerespectarea prevederilor legale se sancționează conform Legii pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176 din 3 iunie 2024.
Sursă foto: IJJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

