Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
_1024x682.jpg)
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează că, în intervalul 08 mai, ora 18:00 – 09 mai, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor”, transmite municipalitatea.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

