dobroge.tv

Live

Elevii, nemulțumiți de cursurile online

07 aprilie 2020
Publicitate

Elevii sunt nemulțumiți de cursurile online, în izolare acasă. Ei spun că volumul temelor este exorbitant și că unii profesori dau și câte 20 de pagini de scris, de pe o zi pe alta, sub amenințarea notelor mici. Consiliul Județean al Elevilor din Constanta trage un semnal de alarmă cu privire la practicile abuzive ale cadrelor didactice care susțin cursuri online si care ignoră cu desăvârșire recomandările Ministerului Învățământului.

Elevii spun ca nu puține sunt cazurile în care copiii primesc în această perioadă, un volum nejustificat de teme, note sau chiar absențe. Reprezentanții elevilor susțin că orele în spațiul virtual nu substituie recuperarea fizică a cursurilor, iar profesorilor le este interzis sa predea noi conținuturi în perioada aceasta, sa-i noteze pe elevi sau să-i oblige să participe la orele online. Consiliul Județean al Elevilor din Constanta îi incurajează pe colegii lor sa participe la cursurile online. Însa îi îndrumă pe aceștia să sesizeze abordările iresponsabile adoptate de unele cadre didactice.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233