Mozaic - 23 noiembrie 2020
De Ziua Dobrogei 2
La 23 noiembrie 1878, Dobrogea devenea oficial românească, în urma Războiului de Independență. Administrația română se instala în noua provincie, începând să construiască Dobrogea, așa cum o știm noi de astăzi. După Unirea Principatelor de la 1859, era al doilea pas către întregirea statului național. Dobrogea era astfel prima regiune care s-a unit cu România, înaintea Marii Uniri de la 1918.
În amintirea acelui noiembrie din 1878, în Constanța și Tulcea sunt organizate
festivități care marchează momentul istoric. Din 2015, de când 14 Noiembrie a fost proclamată Ziua Dobrogei, manifestările au căpătat amploare. Anul acesta, sărbătoarea este mai mult simbolică, dar anul viitor ne vom reuni cu toții.
Data trecută v-am arătat câteva dintre materialele cele mai reprezentative realizate de noi în Tulcea. Acum vă arătăm câteva din Constanța și vă prezentăm niște oameni cu care s-ar mândri orice loc. Sunt de diferite etnii și sunt toți DOBROGENI – cu majuscule.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

