CARANTINĂ JUDEȚUL CONSTANȚA
Se prelungește carantina pentru șase localități din județul Constanța
Prefectura Constanța a anunțat sâmbătă, 5 decembrie, că în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a votat prelungirea carantinei cu încă 14 zile pentru cinci localități și cu încă șapte zile pentru Techirghiol, scrie news.ro.
Prefectura Constanța a transmis sâmbătă, 5 decembrie, că Institutul Naţional pentru Sănătate Publică a avizat analizele de risc ale Direcţiei de Sănătate Publică pentru următoarele localităţi: Ovidiu, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian şi Năvodari. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a votat propunerea de prelungire a carantinării pentru 14 zile în cinci localităţi, iar pentru oraşul Techirghiol a fost votată prelungirea carantinei pentru şapte zile.
Astfel, pentru localitățile Ovidiu, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghil și Valul lui Traian, prelungirea carantinei va începe de sâmbătă, 5 decembrie, ora 20:00, în timp ce pentru localitatea Năvodari, va începe de duminică, 6 decembrie, ora 20:00.
Reamintim că, începând de vineri, 4 decembrie, ora 20:00, în carantina a fost prelungită și în municipiul Constanța timp de două săptămâni.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS