Mozaic - 14 decembrie 2020
Decembrie, omagiu eroilor României
Povestirile de război continuă să ne fascineze și ne fac să ne simțim ca niște copii de odinioară, adunați în jurul sobei, curioși să afle despre bătăliile ale căror urme se vedeau în cicatricile celor întorși de pe front.
Iar dacă eroul acestor povestiri a luptat pentru țara sa, pentru Unirea Marii Românii, să ascultăm de ce erau capabili românii pentru a-și apăra patria strămoșească și ființa națională.
Unul dintre acești români a fost Stan Poetaș, supranumit Generalul-Nepereche, care a luptat aici pe frontul din Dobrogea. Pe cât
de glorioasă i-a fost viața, pe atât de nedrept i-a fost sfârșitul, generalul fiind în slujba țării până la ultima răsuflare.
Am vrut să aflați întreaga aventură de viață și vitejie a lui Stan Poetaș, pentru că dacă am putut spune la 1 Decembrie 2020 „La mulți ani, români! La mulți ani, România!“ este și datorită acestui erou legendar, generalul-nepereche Stan Poetaș.
Astfel că în acest decembrie, care pune capăt unui an deosebit de greu, trebuie să ne gândim - o clipă mai mult - la eroi, indiferent de haina pe care o poartă.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

