Dr Planet - 22 decembrie 2020
Vaccinul: o șansă la imunizare în masă
În această ediție, pe final de an, voi aborda un subiect deosebit de important : vaccinul împotriva SARS CoV-2.
Sunt desigur mai multe variante, propuse de mari companii farmaceutice, și care au început deja să fie administrate pe scară largă.
M-am documentat temeinic și sunt gata să va arăt care sunt deosebirile dintre acestea și cum ne pregătesc cu un scut de imunitate împotriva lui SARS CoV-2.
Am
să fiu foarte insistent asupra aspectului social al vaccinării. Suntem parte a unei foarte largi comunități, de aceea suntem responsabili unii pentru ceilalți. Urmăriți-i pe medici și veți vedea că se vor vaccina. Și eu mă voi vaccina.
Să trecem cu bine peste aceste vremuri dificile, să ne învățăm lecția.
Până atunci să aveți o vizionare interesantă și să ne revedem cu multe alte subiecte de top.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

