IPJ Constanța, despre slujba oficiată de IPS Teodosie: „Persoanele prezente au fost atenţionate verbal”
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis vineri, 25 decembrie, o reacție referitoare la slujba de Crăciun oficiată de IPS Teodosie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, la care au fost prezente zeci de persoane.
„Patrulele mixte de poliţişti şi jandarmi s-au deplasat în zonă, au verificat respectarea măsurilor de protecţie individuală, în ceea ce priveşte purtarea măştii de protecţie şi distanţarea socială, inclusiv oferirea de măşti de protecţie. Forţele de ordine au acţionat preventiv, informând persoanele cu privire la legislaţia actuală în ceea ce priveşte portul corespunzător al măştii de protecţie, astfel încât să acopere faţa şi gura”, a transmis IPJ Constanţa.
Sursa a menţionat că oamenii au fost informaţi despre măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.
„Cetăţenilor prezenţi li s-au adus la cunoştinţă măsurile dispuse în actualul context epidemiologic. Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni, ci ca oamenii să conştientizeze riscurile la care se expun dacă nu respectă normele legale în vigoare, viaţa şi sănătatea persoanelor fiind pe primul plan. În cursul zilei de astăzi, persoanele prezente au fost atenţionate verbal. Reiterăm, pe această cale, necesitatea adoptării unui comportament responsabil”, a mai arătat IPJ Constanţa.
Reamintim că, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat vineri, 25 decembrie, începând cu ora 8:30, Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Naşterii Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” împreună cu un sobor de preoţi. La eveniment au fost prezente câteva zeci de persoane care purtau mască de protecţie. Însă, Arhiepiscopul Tomisului şi ceilalţi preoţi nu au purtat masca de protecţie --
CONSTANȚA. IPS Teodosie a oficiat slujba de Crăciun, fără a purta mască de protecție. VIDEO
Sursă foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS