dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS CONSTANȚA. 176 de cazuri noi din cele 984 de teste efectuate, în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS CONSTANȚA. 176 de cazuri noi din cele 984 de teste efectuate, în ultimele 24 de ore
29 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Marți, 29 decembrie, s-a înregistrat o scădere a ratei de incidență atât pe municipiu (4,71 la mia de locuitori), cât și pe județ (3,22 la mia de locuitori), față de ziua precedentă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 29 decembrie, 176 noi îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Constanța.

Instituția Prefectului Județul Constanța a transmis că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 25.699 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 591 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 316 persoane internate, dintre care 302 din județul Constanța și 14 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 262 de cadre didactice, 576 de elevi, 141 de studenți și 74 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.309 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (307), asistenți medicali (590) și personal auxiliar (412).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 71 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 76 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 81 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 61 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 11 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 16 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 984 de teste RT-PCR.

Reamintim că la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, 29 decembrie, 4.637 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, 135 de noi decese și 1.162 de persoane internate la ATI.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233