Polițiștii constănțeni au ridicat 50 de kilograme de materiale pirotehnice: au fost întocmite trei dosare penale

În cursul zilei de marți, 29 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat opt controale, pe raza municipiului Constanța, la agenții economici autorizați în vederea comercializării de articole pirotehnice.
În urma verificărilor, în zona punctului de lucru al unei societăți comerciale au fost identificate 50 de kilograme de materiale pitotehnice din categoriile F1 și F2, care erau comercializate fără îndeplinirea condițiilor legale (lipsa inscripțiilor în limba română). Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării.
În urma controalelor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 4.500 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării suma de 411 lei.
Totodată, au fost întocmite trei dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Tot în cursul zilei de marți, 29 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Biroul Investigații Complexe - au efectuat controale, pe raza municipiului Constanța, la societăți comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. În urma acestora, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 3.000 de lei.
În același context, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Medgidia au aplicat două sancțiuni contravenționale conform OG 28/1999, în valoare totală de 3.000 de lei, întrucât reprezentanții a două societăți comerciale, din municipiul Medgidia, nu au emis bonuri de marcat fiscale pentru produsele comercializate.
Sursă foto: Impact FM
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

