CORONAVIRUS CONSTANȚA
Decizia definitivă a Înaltei Curți: măștile de protecție sunt obligatorii în spațiile deschise din județul Constanța

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a luat în discuţie, marţi, 5 ianuarie, procesul în care Curtea de Apel București a constatat că obligativitatea purtării măştii de protecţie în locurile publice din judeţul Constanţa este nelegală, întrucât autorităţile nu au definit sintagma „spaţii deschise”.
ICCJ a admis contestaţia formulată de autorităţile sanitare şi a desfiinţat decizia prin care Curtea de Apel a anulat parţial ordinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, masca de protecție rămâne obligatorie în spațiile deschise din județul Constanța.
„7332/2/2020 - Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând :
- Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu. Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes.
- Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 ianuarie 2021”, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reamintim că avocata Minodora Ion, din Constanța a câștigat pe data de 23 decembrie 2020 la Curtea de Apel București procesul împotriva Departamentului pentru Situații de Urgență. Astfel, a obținut anularea ordinului DSU cu privire la obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise.
Redăm minuta deciziei Curţii de Apel Bucureşti, făcută publică de către avocata Minodora Ion:
- „Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Comitetul National pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne.
- Respinge acţiunea formulată împotrivă pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
- Admite excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată iniţială. Respinge cererea de chemare în judecata iniţială, că tardiv formulată. Admite cererea completatoare.
- Anulează parţial prevederile art. 4 pct.15 din Ordinul Sefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spatii deschise, în sensul înlăturării sintagmei «…şi deschise»”, scrie Adevărul.
Sursă foto: Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

