Sportivul paralimpic Iulian Şerban, campion mondial de trei ori, s-a stins din viaţă la 35 de ani

Sportivul paralimpic Iulian Şerban a decedat la vârsta de 35 de ani, a anunţat miercuri Clubul Sportiv al Armatei Steaua.
"Clubul Steaua Bucureşti anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a celui care a fost Iulian Şerban. Campion mondial în trei rânduri la paracanoe (2010, 2011 şi 2012) şi ocupant al locului 4 la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro (2016), Iulian a plecat fulgerător
dintre noi la doar 35 de ani. Clubul Steaua Bucureşti transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", precizează CSA Steaua.
Iulian Şerban a practicat kaiac-canoe în perioada copilăriei şi a fost obligat să treacă la paracanoe după un accident de tren suferit la vârsta de 21 de ani, când şi-a pierdut un picior, scrie Agerpres.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

