Un tribunal din Irak a emis un mandat de arestare pe numele lui Trump pentru asasinarea a doi irakieni

Un tribunal irakian a emis joi, 7 ianuarie, un mandat de arestare pe numele preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, în cadrul anchetei preliminare cu privire la asasinarea lui Abu Mehdi al-Muhandis, un puternic comandant proiranian ucis anul trecut, la Bagdad, într-un atac cu un avion american fără pilot împreună cu generalul iranian Qassem Soleimani, transmite news.ro.
Iranul a emis deja un mandat de arestare şi a cerut Interpolului să emită o „notiţă roşie” pe numele lui Donald Trump cu privire la asasinarea lui Soleimani, o procedură care nu a condus la vreun rezultat până în prezent.
Avionul american fără pilot (dronă) care a pulverizat vehiculele în care se aflau cei doi, la 3 ianuarie 2020, lângă aeroportul de la Bagdad, a decolat la ordinul lui Donald Trump, care şi-a exprimat câteva zile mai târziu satisfacţia faţă de eliminarea a „doi (bărbaţi) la preţ de unu”.
Soleimani, acuza Trump, „spunea ceva de genul «vă vom ataca ţara, vă vom omorî oamenii». Eu am spus «cât timp vom mai asculta această mizerie?»”, justifica preşedintele american în exerciţiu aceste asasinate
Tribunalul de anchetă de la Rusafa, sectorul de est al Bagdadului, „a decis să emită un mandat de arestare pe numele preşedintelui în exerciţiu al Statelor Unite ale Americii Donald Trump, conform articolului 406 al Codului Penal irakian”, precizează într-un comunicat Autoritatea judiciară.
Acest articol prevede pedeapsa cu moartea în cazul oricărui omor cu premeditare.
Tribunalul dă asigurări că a încheiat ancheta preliminară, însă anunţă că „investigaţiile continuă în vederea demascării celorlalţi autori ai acestei crime, indiferent că sunt irakieni sau străini”.
Sursă foto: Sky News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

