Personalul medical implicat în vaccinarea împotriva COVID-19 va fi recompensat. Între timp, sindicaliștii din sănătate se pregătesc de proteste

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri seara că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă ce prevede plata personalului medical implicat în vaccinarea împotriva COVID-19.
"Sunt două lucruri esenţiale pe care le adresează o ordonanţă de urgenţă care a fost în primă lectură în ultima şedinţă de guvern şi va fi adoptată în următoarea şedinţă de guvern. Pe de o parte, o problemă este aceea a personalului vaccinator: cine face efectiv vaccinul, inoculează vaccinul. Trebuie să ne asigurăm că acele persoane sunt plătite, sunt motivate să facă asta. Este de departe cea mai mare provocare a României, cea mai mare campanie de vaccinare", a spus Voiculescu la un post de televiziune.
Potrivit acestuia, în ordonanţă se prevede ca un medic care participă la vaccinare să fie plătit cu 100 de lei pe oră, un asistent cu 50 de lei şi un registrator cu 25 de lei.
"Sumele propuse în ordonanţa de urgenţă - sunt mai degrabă propuneri, pentru că le vom vedea adoptate abia după ce trece de Guvern şi după ce există o discuţie la nivelul Guvernului. Deja vă pot spune că există discuţii la nivelul ministerelor. Vorbim despre 100 lei pentru medici, cu un bonus pentru medicul coordonator, vorbim despre 50 de lei pentru
asistentul medical şi 25 de lei pentru registrator. Vorbim de sume pe oră. Sunt sume brute. Al doilea aspect este implicarea medicilor de familie. Ne bazăm pe medicii de familie să îşi informeze pacienţii de pe lista fiecăruia, să îi înscrie în platforma de programare şi apoi să monitorizeze orice alte nevoi", a afirmat reprezentantul MS.
Întrebat dacă medicii de familie vor primi o recompensă financiară pentru participare la campania de vaccinare, Voiculescu a răspuns: "Sigur. Va exista o sumă pentru succes. Şi anume, succesul este în cazul nostru obiectivul - vaccinarea".
SINDICALIȘTII DIN SĂNĂTATE SE PREGĂTESC DE PROTESTE
După ce guvernanții au decis înghețarea salariilor, angajații din sistemul medical și asistență socială au decis să protesteze marți, 12 ianuarie a.c., în fața Prefecturii din Constanța. Sindicaliștii din sănătate au trei revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată și acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.
Sursă foto: G4Media.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

