dobroge.tv

Live

Accident cumplit pe DN3B - a fost chemat şi elicopterul SMURD de la Constanţa

Accident cumplit pe DN3B - a fost chemat şi elicopterul SMURD de la Constanţa
25 ianuarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Un tânăr de doar 33 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui cumplit accident ce a avut loc ieri, pe DN3B, în localitatea Borcea din judeţul Călăraşi. Două autoturisme s-au ciocnit violent, după care unul dintre ele a fost proiectat într-un depozit. 

În cele două autoturisme se aflau patru persoane, iar în urma impactului violent unul dintre autovehicule a fost proiectat în laterala unui depozit, autoturismul fiind extrem de grav avariat şi rămânând suspendat pe un gard. 

 Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, la momentul sosirii echipajelor de urgenţă, una dintre victime era încarcerată şi inconştientă. 

"Una dintre victime prezenta suspiciune fractură bazin şi multiple excoriaţii, asistată de SMURD, transportată la unitatea spitalicească din oraşul Feteşti. Cea de-a doua victimă acuza dureri la nivelul membrului superior stâng, aceasta fiind asistată de SAJ. Starea victimei preluate de SMURD s-a agravat ulterior, iar echipajul a început deplasarea către Spitalul Feteşti, împreună cu asistenta de pe ambulanţă SAJ. La faţa locului s-a deplasat şi un elicopter SMURD venit de la Constanţa, care a aterizat la faţa locului, a evaluat si o a treia persoană care acuza dureri la umăr şi membru superior şi care ulterior a fost preluată de o ambulanţă SAJ. Din nefericire, victima transportată la spitalul Feteşti a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decesul acesteia”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, Ovidiu Tătăranu.

Martorii la accident spun că şoferul BMW-ului ar fi circulat cu viteză. Din păcate, bărbatul şi-a pierdut viaţa.

Sursă foto: ISU Călăraşi Facebook, Adrian Madalin Dinu

Publicitate

Galerie Foto

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233