Alexandru Rafila: Vaccinarea anti-COVID s-ar putea să devină periodică
Profesorul Alexandru Rafila spune că vaccinarea anti-COVID s-ar putea face periodic, așa cum se întâmplă în cazul gripei. Doi factori ar putea determina o astfel de perspectivă: fie apar tulpini noi și vaccinurile vor trebui să fie modificate și adaptate, fie răspunsul nostru imunitar căpătat în urma vaccinării va avea o durată limitată, scrie Digi 24.
„Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale, din două motive: un motiv îl poate constitui variația antigenică, așa-numitele mutații, care pot duce la apariția unor tulpini noi și atunci ar trebui în fiecare an sau la doi ani, poate, asta e o chestiune pe care nu putem acum s-o stabilim, dar vaccinurile ar trebui să țină pasul cu aceste mutații, în cazul în care se dovedesc că nu mai sunt eficiente. Asta este prima eventualitate. Cea de-a doua eventualitate este legată de persistența răspunsului imun, adică dacă persistența răspunsului imun va exista un an, doi ani sau trei ani. În funcție de această persistență a răspunsului imun după vaccinare, vor exista oportunități pentru administrarea acestei doze suplimentare periodic”, a arătat Alexandru Rafila la Digi24.
Cum află o persoană, după ce face și a doua doză de vaccin, dacă s-a imunizat sau dacă, în timp, mai are anticorpi? Poate face - pe speze proprii, deocamdată - un test de determinare a anticorpilor, însă nu orice test de anticorpi este relevant.
Testele rapide de anticorpi (cele care funcționează cu prelevarea unei picături de sânge din deget) nu au fiabilitate deosebită, atrage atenția profesorul Rafila. Ele au fost foarte mult mediatizate la începutul pandemiei, dar înșiși producătorii chinezi recunosc că au o capacitate limitată, ceea ce nu i-a împiedicat să le vândă intens pe piața din Europa.
„Eu am avut o sesiune video cu autoritățile din China, împreună cu alți colegi, și am întrebat: Folosiți aceste teste în China? Au zis: Nu le folosim, pentru că dau foarte multe erori. În schimb, s-au vândut foarte multe pe piața europeană”, a povestit Alexandru Rafila. „Deci, e clar că aceste teste nu au fiabilitate, nu poți să te bazezi pe ele”, a punctat reprezentantul României la OMS.
Testele recomandate
„În ceea ce privește testele serologice serioase care determină anticorpii, ele s-au perfecționat foarte mult. Dacă inițial erau teste care arătau tipul de anticorpi, adică cei care apar prima dată, în primă fază - se numesc imunoglobuline M (IgM) sau imunoglobuline G (IgG), fiind specifice infecției cu coronavirus, dar era un mix de anticorpi -, în momentul de față avem două elemente care contează. Primul este legat de faptul că se detectează acum anticorpii anti-Spike, adică împotriva proteinei S, chiar mai mult decât atât, sunt anticorpi neutralizanți, adică sunt exact cei care blochează porțiuni din proteina S, responsabilă de atașarea la o celulă. Și putem avea - nu avem deocamdată teste exact cantitative, adică să vedem un titlu de anticorpi, ci avem teste semi-cantitative, care arată un grad de intensitate al reacției mai degrabă decât un nivel, o cantitate, de anticorpi”, a arătat Alexandru Rafila.
„Am auzit foarte multe comentarii și unii ziceau domnule, eu am 10, alții ziceau că au 200, alții ziceau că au 800, e mult, e puțin? Depinde întotdeauna de referință, de valoarea prag, adică ar fi bine să se uite care este valoarea prag înscrisă pe buletinul de analize și să compare rezultatul obținut cu acea valoare prag. Adică dacă cineva are o valoare prag de 0,5 și dacă are un rezultat de 10, înseamnă ca are un nivel de anticorpi relativ important”, a explicat profesorul.
Sursă foto: Revista Galenus
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS