dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Amenzi în urma scandalului care s-a terminat cu împuşcături. Un tânăr i-a dat pistolul prietenului său de 16 ani pentru a trage asupra bărbatului de 45 de ani

CONSTANŢA. Amenzi în urma scandalului care s-a terminat cu împuşcături. Un tânăr i-a dat pistolul prietenului său de 16 ani pentru a trage asupra bărbatului de 45 de ani
18 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

IPJ Constanța a anunţat ce măsuri au fost luate în urma scandalului în care un bărbat a fost împușcat cu un pistol airsoft cu bile de către un minor. Astfel, polițiștii Secției 4 au identificat toate persoanele participante la eveniment, fiind vorba despre 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani.

Din cercetări a reieșit faptul că 4 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, s-ar fi deplasat pe strada Bravilor din municipiul Constanța pentru a purta o discuție cu un tânăr de 18 ani, pe fondul unor nemulțumiri anterioare fiind iscat un scandal.

Întrucât cel din urmă a considerat că ar exista posibilitatea escaladării conflictului, a cerut ajutorul tatălui său, de 45 de ani, care, ajuns la fața locului, l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței pe unul dintre tineri.

În continuare, tânărul de 17 ani, având asupra sa un pistol de tip airsoft cu bile din plastic, l-ar fi înmânat minorului de 16 ani, care ar fi tras mai multe bile de plastic asupra bărbatului de 45 de ani.

În cauză, polițiștii au dispus următoarele măsuri:

- sancționarea contravențională a tinerilor de 16, 18, 22 de ani, precum și a bărbatului de 45 de ani, pentru provocarea de scandal, conform prevederilor Legii 61/1991, cu amendă totală în valoare de 3.200 de lei;

- sancționarea contravențională a tânărului de 17 ani, pentru portul armelor neletale în locurile publice, conform prevederilor Legii 295/2004, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, arma de tip airsoft fiind ridicată, în vederea confiscării;

- sancționarea contravențională a tânărului de 16 ani, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru folosirea armelor neletale în locuri publice, conform prevederilor Legii 295/2004.

"Precizăm faptul că, până la acest moment, persoanele în cauză nu au depus plângere penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe", se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.

Sursă foto: gandul.ro

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233